Această nouă organizaţie non-profit îşi propune să sprijine şi să promoveze comerţul între companiile din diferite sectoare economice, ce îşi desfăşoară activitatea pe pieţele din Bulgaria şi România. Activităţile principale vor viza crearea unui ‘info center’ ce oferă informaţii actualizate despre mediul de afaceri din Romania şi Bulgaria, dezvoltarea unei platforme de comunicare destinată nevoilor de dezvoltare a relaţiilor dintre cele două ţări, precum şi promovarea intereselor de afaceri ale companiilor ce doresc să-şi înfiinţeze sau să-şi dezvolte afaceri în Bulgaria sau România.
BCCBR va oferi sprijinul necesar pentru instituţiile şi organizaţiile existente în ambele ţări. Activităţile Camerei vor încuraja şi promova cooperarea dintre Bulgaria şi Romania, va oferi suportul necesar pentru implementarea de proiecte transfrontaliere şi se va concentra pe implicarea activă în domenii precum comerţul, industria, agricultura şi turismul, prin organizarea de întâlniri, forumuri şi conferinţe.
Preşedintele BCCBR, Doru Dragomir, a declarat că în urmă cu doi ani, când a deschis la Sofia un birou al companiei sale, a simţit nevoia de a intra în legătură cu o entitate care să-l ajute pe o piaţă nouă. ”Din păcate, la vremea respectivă o astfel de entitate nu a existat. Astfel, cu ajutorul prietenilor mei din comunitatea română din Bulgaria şi cu cel al prietenilor mei bulgari am pornit acestă provocare”, a spus Dragomir. El a adăugat că BCCBR va fi un centru de informare, o platformă de comunicare şi, mai mult, va trebui să devină o voce comună a tuturor membrilor săi. El şi-a exprimat satisfacţia că BCCBR are deja 15 membri.
În discursul său, ambasadorul Anton Păcureţu a subliniat importanţa fiecăreia dintre cele două ţări pentru economia celeilalte, menţionând că în ultimii ani schimburile economice dintre România şi Bulgaria au crescut de 10 ori.
Bulgaria este cel de-al şaselea partener comercial al României, iar România este cea de-a patra piaţă pentru exporturile bulgare, a declarat, pentru Agerpres, Sorin Toader, consilier de afaceri economici la Ambasada României la Sofia. Toader şi-a exprimat speranţa că această nouă cameră va aduce noi oportunităţi de cooperare între cele două ţări şi va participa la proiecte cu fonduri europene. Anul trecut, volumul schimburilor bilaterale a depăşit 3,5 miliarde de euro, iar România a înregistrat un record în ceea ce priveşte exporturile în Bulgaria. Potrivit datelor statistice, în primul trimestru al anului în curs se înregistrează o nouă creştere de 3% a schimburilor bilaterale.
Alina Pelivan, manager general al companiei Mobexpert-Bulgaria, unul dintre primii membri ai BCCBR, a estimat că lansarea unei camere de comerţ este o iniţiativă foarte utilă, deşi are loc cu întârziere. Întrebată ce i-ar sfătui pe oamenii de afaceri români care încearcă să îşi extindă afacerile în Bulgaria, având în vedere faptul că Mobexpert activează pe piaţa bulgară încă din 2007, Peliva a afirmat: ”Ei trebuie să ştie în primul rând că nu funcţionează varianta ‘copy-paste’ a stilului de management din România. Sunt diferenţe de mentalitate, diferenţe de percepţie asupra calităţii, diferenţe de percepţie asupra raportului calitate-preţ şi toate aceste lucruri trebuie adaptate. Este adevărat că în topul ţărilor membre ale UE Bulgaria este unul dintre statele unde corupţia este considerată o piedică pentru investitori, dar nu pot să spun că eu personal şi Mobexpert ca firmă ne-am lovit de acest impediment”. În opinia Alinei Pelivan, avantajele Bulgariei faţă de România constau în primul rând în taxele mai mici, acesta fiind şi motivul pentru care există multe firme româneşti care îşi dezvoltă activitatea în ţara vecină.
Elvira Zafirova este proprietara companiei Genuella Consulting care operează în domeniul consulting. Compania încă nu face parte din Camera bilaterală de comerţ Bulgaria-România, dar Zafirova a venit la lansare pentru că are mulţi clienţi din România. În majoritatea cazurilor, companiile româneşti nu intră direct pe piaţa din Bulgaria, ci mai întâi studiază situaţia prin intermediul unei companii de consulting, a afirmat Elvira Zafirova. Ea a explicat că este preferată de clienţii din România pentru că ştie limba română pe care a învăţat-o la Universitatea din Sofia.
Printre oaspeţii ceremoniei de lansare s-au aflat Gabriel Toader, director general al Camerei de Comerţ şi Industrie Dolj, şi Victor Popescu, vicepreşedinte al acestei instituţii. Ei au apreciat că există multe proiecte comune şi un interes reciproc printre oamenii de afaceri de pe cele două maluri ale Dunării. ”Ca să fii competitiv pe piaţa bulgară, trebuie să cunoşti bine legislaţia locală”, au spus ei, exprimându-şi totodată speranţa că lansarea BCCBR va facilita acest lucru. Toader şi Popescu consideră că noul pod de peste Dunăre între Calafat şi Vidin este un mare avantaj pentru dezvoltarea economică a zonei transfrontaliere Dolj-Vidin. În opinia lor, taxele de traversare a podului sunt acceptabile pentru mediul de afaceri, fiind de circa o treime faţă de cele percepute în trecut pentru traversarea fluviului cu feribotul. Singura problemă întâmpinată de reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie Dolj pe drumul spre Sofia a fost că au avut dificultăţi în găsirea unei viniete bulgăreşti la primele benzinării după trecerea podului.
Sursa: Agerpres