Polonia nu va putea să adopte moneda euro decât peste mai mulţi ani, o asemenea decizie necesitând şi o revizuire a Constituţiei, a reafirmat sâmbătă premierul liberal Donald Tusk într-un interviu acordat ziarului local Gazeta Wyborcza, citat de AFP.
”Nu putem intra în zona euro fără să modificăm Constituţia”, a precizat premierul polonez, explicând că actuala majoritate din Parlament este insuficientă pentru a duce la bun sfârşit acest demers şi, în opinia sa, nici în viitorul Parlament ce va rezulta în urma alegerilor de peste doi ani şi jumătate nu se va putea forma o majoritate de două treimi necesară modificării Constituţiei.
Aceasta prevede că pe teritoriul naţional numai Banca Centrală are dreptul să emită monedă, dar odată cu intrarea în zona euro acest rol va reveni Băncii Centrale Europene (BCE), ceea ce impune o revizuire a legii fundamentale.
Potrivit sondajelor recente, cota de popularitate a liberalilor continuă să scadă în favoarea partidului conservator şi a formaţiunii naţionaliste PiS, condusă de Jaroslaw Kaczynski. Ultimul sondaj arată că Platforma civică (PO) a lui Donald Tusk este cotată cu 25% din intenţiile de vot în timp ce PiS ar obţine 28% din voturi.
Premierul a subliniat că ”adoptarea euro este în continuare un obiectiv’ al Poloniei, dar ‘perspectiva rămâne îndepărtată. ‘olonia are o bună reputaţie şi este privită cu încredere la Bruxelles”, a adăugat Tusk.
O dată pentru aderarea Poloniei la zona euro nu a fost încă stabilită. Potrivit ministrului polonez de finanţe, Jacek Rostowski, pregătirea acestei aderări ar putea dura ”mai mult de câţiva ani”. (Sursa: Agerpres)