În sistemul Noului Cod Civil noțiunea de profesionist a primit o conotație juridică explicită, ea incluzând categoriile comercianților, întreprinzătorilor, operatorilor economici și a oricăror persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale
Caracterul complex pe care îl poate dobândi activitatea profesioniștilor face ca aceasta să nu mai poată fi exercitată în mod individual, persoanele menționate fiind nevoite să se organizeze în diferite forme asociative care să le permită atragerea și canalizarea resurselor materiale și umane necesare. Pornind de la această premisă, legiuitorul a creat instituția societății, reglementând mai multe tipuri de societăți, profesioniștii urmând să aleagă dintre ele acea formă societară care se potrivește cel mai bine naturii și scopului activității pe care urmează să o desfășoare.
În funcție de aptitudinea lor de a deveni subiect de drept distinct de persona asociaților, societățile pot fi cu sau fără personalitate juridică. Formele asociative lipsite de personalitate, cunoscute de dreptul român, sunt societatea simplă și asocierea în participație, ambele fiind reglementate de Codul civil din 2011. Interesul profesioniștilor în constituirea unor astfel de societăți rezidă în simplitatea și rapiditatea creării lor, datorită faptului că ele își păstrează un caracter preponderent contractual. Astfel, atât constituirea, cât și modificarea sau încetarea acestora vor fi guvernate, ca principiu, de regulile din materia contractelor, nefiind necesară îndeplinirea formalității de înmatriculare și publicitate în Registrul comerțului, așa cum se întâmplă în cazul societăților persoane juridice. Totodată, lipsa formalităților de publicitate permite păstrarea confidențială a diferitelor elemente ale contractului, inclusiv a identității unora dintre asociați, ceea ce poate deveni interesant în cazul anumitor tranzacții comerciale.
Formalităţi simplificate
Regimul fiscal al societăților în discuție, astfel cum este reglementat de legislația în materie, are ca premise atât lipsa personalității lor juridice, cât și relativa simplitate a formalităților de constituire.
În mod normal, lipsa personalității juridice ar trebui să determine imposibilitatea acestor entități de a fi părți în cadrul raporturilor juridice fiscale, respectiv de a avea drepturi și de a-și asuma obligații legate de plata diferitelor impozite. Cu toate acestea, așa cum vom vedea, în funcție de anumite împrejurări, precum natura impozitului (impozit pe profit; impozit pe venit; taxă pe valoare adăugată), calitatea persoanelor (fizice sau juridice) între care se încheie contractul de asociere și tipul acesteia (societate simplă sau în participație) entitatea, privită ca atare, va avea anumite îndatoriri specifice, ajungându-se inclusiv la considerarea ca persoană impozabilă, parte a unui raport juridic fiscal.
Impozitul pe profit
Potrivit Codului fiscal, art. 7, alin. 1, pct. 7, asocierea fără personalitate juridică este definită ca fiind orice asociere în participațiune, grup de interes economic, societate civilă sau altă entitate care nu este o persoană impozabilă distinctă, în înțelesul impozitului pe venit și pe profit. Totodată art. 13 din același cod nu menționează asocierile în discuție ca făcând parte din categoria contribuabililor obligați la plata impozitului pe profit.
Așadar, ca principiu, din punctul de vedere al acestui impozit, entitatea creată prin contractul de asociere nu va fi privită ca subiect de drept distinct de persoana asociaților. În acest sens, art. 28, alin. 1 din Codul fiscal statuează ca regulă generală faptul că, în cazul asocierilor analizate, veniturile și cheltuielile realizate se atribuie fiecărui asociat proporțional cu cota de partricipare în societate.
Determinarea profitului impozabil va avea loc la nivelul părților contractului de societate, luându-se în considerare totalitatea veniturilor obținute de fiecare dintre ele din toate activitățile desfășurate, inclusiv cele care nu au legătură cu asocierea, precum și totalitatea cheltuielilor efectuate în scopul realizării acestor venituri. Astfel, în practică, este foarte posibil să întâlnim situații în care asociații să nu înregistreze profit prin raportare la ansamblul activității lor, deși operațiunea particulară care a format obiectul asocierii a fost profitabilă (veniturile obținute la nivelul societății au fost mai mari decât cheltuielile făcute pentru generarea lor). Această regulă este valabilă numai în situația în care asocierea are loc între două persoane juridice române.
În cazul care contractul de societate se încheie între o persoană juridică română și o persoană juridică străină, atunci, în ceea ce o privește pe aceasta din urmă, profitul impozabil va fi acea parte a profitului asocierii ce i-ar reveni potrivit înțelegerii părților (art. 13, lit. c, raportat la art. 14 lit. c din Codul fiscal). Soluția legiuitorului este justificată de faptul că persoana juridică străină obține în România numai profitul rezultat din operațiunea ce a format obiectul asocierii, or dacă s-ar aplica regula amintită, s-ar ajunge la situația în care plata impozitului s-ar realiza în țara de origine, acolo unde se desfășoară restul operațiunilor sale impozabile. În aceeași ordine de idei, în temeiul art. 28, alin. 4 din Codul fiscal, persoana juridică română va fi obligată să țină evidența contabilă a asocierii, să calculeze, să rețină și să verse impozitul datorat statului de persoana juridică străină.
Haşotti Mîneran Nistor şi Asociaţii
