Campionii insolvenţelor: milionari de Top 300 şi samsari de datorii

În 2012, insolvenţele au atins vârful absolut, pierderile creditorilor putând ajunge la circa 13% din PIB-ul României. Capital vă prezintă topul milionarilor cu probleme, dar şi pe cei mai mari „insolvenţi de meserie“

În 2012, aproximativ 28.000 de firme au intrat în insolvenţă, acesta fiind şi cel mai mare număr de la debutul crizei până în prezent şi un record istoric, cu aproape 30% peste precedentul vârf (din 2010, 21.700 insolvenţe). Practic, faţă de anul 2008, 2012 a adus de două ori mai multe insolvenţe, ceea ce arată că vorbim despre un adevărat fenomen. Pentru creditori, insolvenţa unuia dintre clienţi înseamnă un adevărat dezastru în condiţiile în care, în România, nici 5% dintre cei care îşi declară insolvenţa nu ajung să evite falimentul, iar rata de recuperare a creditorilor este cea mai mică din Europa – doar 30%.
Citiţi şi  Reguli noi pentru INSOLVENŢE. Sancţiuni drastice pentru administratorii responsabili

Dacă acceptăm suma înaintată de preşedintele Uniunii Practicienilor în Insolvenţă din România ca total al masei credale, de peste 110 miliarde de lei, ar rezulta că aproape 80 miliarde lei sunt ca şi pierdute, adică echivalentul  a circa 13% din PIB-ul României. Prejudiciul mediu produs  furnizorilor de către debitorii intraţi în insolvenţă a ajuns la 210.000 de lei, suficient cât să îngroape o firmă mică sau să creeze probleme mari unei firme medii.
De profesie insolvent

Profitând de legea nu foarte clară, dar şi de uşurinţa cu care judecătorii acceptă planurile (peste 70% din insolvenţele acceptate anul trecut în Bucureşti au fost cerute chiar de patronii respectivei firme), o mulţime de „întreprinzători“ deştepţi folosesc umbrela insolvenţei exclusiv pentru a scăpa de datorii sau pentru a da ţepe. Datele obţinute de Capital de la vrajitorul.eu arată că există patroni care şi-au făcut firme doar pentru a le duce în insolvenţă după ce au creat datorii sau pentru a prelua companii cu mari datorii de la alţii.
În 2012, românul cu cele mai multe firme băgate în insolvență era Gabriel Constantinescu, în vârstă de doar 33 de ani.
El conduce detașat în acest top cu nu mai puțin de 69 de firme care au deschis procedura de insolvență în 2012, cele mai multe fiind din Galați. Gabriel Constantinescu este de fapt cunoscut ca fiind „locotenent“ al lui Cătălin Chelu, milionarul de Top 300 condamnat la șase ani de închisoare cu executare în dosarul „Mită la MAI“, în care a încercat să îl mituiască pe fostul secretar de stat în MAI Dan Fătuloiu.
Chiar în acel dosar, campionul insolvențelor din 2012, Gabriel Constantinescu, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, alături de alți doi apropiaţi ai lui Chelu – Nițache Ștefan Badea (4 ani cu executare) și Cristi Antonel Bunu (6 luni cu suspendare).
Locul al doilea în rândul campionilor insolvențelor din 2012 este ocupat de Daniel Nicolae Cercel, cu 56 de firme.
Daniel Nicolae Cercel este un tânăr de numai 23 de ani din București, care are pe numele său circa 500 de firme cu datorii din București, Constanța, Cluj, Prahova, Sibiu, Iași, Dolj, Gorj, Galați, Giurgiu, Mehedinți și Argeș. El este în vizorul Fiscului, fiind bănuit că este un „samsar de datorii“, preluând prin cesiune, contra unui comision de 5%-10%, părțile sociale ale unor firme pentru a le scăpa de datorii.
Podiumul insolvenţilor de profesie este încheiat de tânărul de 38 de ani Gheorghe Bucur, care a reușit performanța de a avea anul trecut 39 de firme în insolvență. Acesta pare să fie tot un samsar de datorii, întrucât firmele sale intrate în insolvență sunt din București și din multe județe din țară, cum ar fi Hunedoara, Suceava, Galați etc.
Topul este completat de Leonard Mazilu (31 firme), Emil Cismaru (29 firme), Rodica Anton, Manuel Barlianu, Paraschiv Iamandache şi Cătălin Munteanu, toți cu câte de 28 de firme băgate anul trecut în insolvență.
O figură interesantă în top este Omar Hayssam, care a falimentat cel puțin trei firme bine cunoscute – Bucovina Mineral Water, Rio Bucovina Distribution și Best Wood Nehoiu.
Totodată, Nicușor Sorin Dima, cu 25 de firme ajunse în insolvență în 2012, a fost ridicat cu un an înainte de mascați, fiind presupus a fi capul unei rețele de trafic de medicamente și acuzat de spălare de bani.  
Potrivit datelor vrajitorul.eu, circa 2% din numărul celor care aveau afaceri intrate în insolvenţă în 2012 erau insolvenţi în serie.
Giganţii cu datorii

Hidroelectrica este, de departe, cea mai de răsunet insolvență din istoria recentă a României. Oficial, s-a declarat că insolvența Hidroelectrica, a doua cea mai profitabilă companie de stat, a avut ca scop denunțarea contractelor cu „băieții deștepți“. Pe locul 2 se clasează firma Confort SA a milionarului Georgică Cornu, prezent şi în top 300 Capital. Acesta mai are o firmă în top 10 insolvenţe, Izometal. Pe locul 3 vine o fostă firmă a lui Dinu Patriciu, intrată între timp în faliment. Este vorba despre Minimax Discount.  Pe locul 4 găsim compania multinațională Cefin, care activează în domenii precum automotive imobiliare (a dezvoltat complexul Cortina Residence) și spații industriale. Insolvența RHS Company și Scop Computers, doi dintre cei mai mari distribuitori IT de pe piața locală, a survenit nu pe fondul lipsei de profit, ci a fost solicitată de cele două companii pentru ca acestea să își poată desfășura în continuare activitatea, după ce ANAF le blocase conturile pentru o presupusă fraudă prin neplata TVA. Top 10 insolvențe pe 2012 este încheiat de firma de salubrizare Urban SA, cu activități în București, Brașov, Rm. Vâlcea, Călărași și Otopeni.

Costică Rusu (Rombet) Deşi com­pania de betoane Rombet Bacău a încheiat anul 2011 pe profit, cu 0,94 mil. lei, la afaceri de 62 mil. lei, patronul ei Costică Rusu, un pasionat de maşini de lux, a ales să o bage în insolvenţă, procedură acceptată în septembrie 2012. E drept că, la finele anului 2011, Rombet avea datorii totale de 48 mil. lei, dar nu se putea plânge de blocaj financiar, întrucât era un abonat al contractelor cu statul. Insolvenţa s-ar justifica doar dacă statul nu şi-a mai plătit obligaţiile către Rombet, care are ca principali creditori ANAF, BCR şi BRD.

Georgică Cornu (Izometal şi Confort SA) Regele asfaltului din judeţul Timiş, Georgică Cornu, şi-a băgat anul trecut în insolvenţă cele mai importante două afaceri ale sale, şi anume Izometal şi Confort SA.  Evaluat de Top 300 Capital cu o avere de 140 mil. euro, Cornu  este campionul insolvenţelor din 2012, după valoarea afacerilor. Cele două firme introduse de acesta în insolvenţă au avut în 2011 o cifră de afaceri cumulată de 210 milioane euro, cu Confort SA re­pre­zentând al doilea cel mai mare faliment din 2012, după Hidroelectrica.

Dinu Patriciu (Minimax, Mic.ro) Cel mai cunoscut milionar din Top 300 care s-a remarcat în topul insolvenţelor pe 2012 este Dinu Patriciu. Omul de afaceri a reuşit performanţa de a băga în insolvenţă lanţul Minimax Discount, deşi compania avea deschise 40 de dosare de insolvenţă împotriva sa, și la fel a făcut cu lanţul Mic.ro. Ambele companii au avut, în 2011, o cifră de afaceri cumulată de 160 milioane euro. În cele din urmă, Minimax Discount şi Mic.ro au intrat în faliment, nefiind posibilă reorganizarea acestora.

Gheorghe Caruz (Complexul de Porci Brăila SA) Dacă în 2011 Caruz era unul dintre cei mai mari crescători de porci şi preşedintele Patronatului Român al Cărnii de Porc, anul 2012 i-a adus închiderea complexului deținut. După ce în 2011 a suferit scăderea afacerilor cu circa 20% şi o pierdere uriaşă, de 62 mil. lei, Caruz nu a mai putut redresa complexul de porci, închis din cauza problemelor de mediu. E drept că odată cu închiderea complexului a dispărut mirosul dejecţiilor care deranja un oraş întreg, dar şi peste 130 de salariaţi.

Fraţii Dobronăuţeanu (United Euro Distribution, Biborţeni, Matache Măcelaru, Murfatlar) Fraţii Dobrănăuţeanu (Emanuel, Corneliu şi Ion Şerban) au adoptat insolvenţa ca strategie de business. Numai anul trecut, ei au băgat în insolvenţă, pe rând, Biborţeni, Principal Company (compania care fabrica mezelurile Matache Mă­celaru şi Salonta), Murfatlar, distri­bu­i­torul de băuturi United Euro Distribution şi fabrica de alcool de la Poşta Câlnău. United Euro Distribution a încheiat 2011 cu o pierdere de circa 30 mil. euro, aproape cât cifra de afaceri a Murfatlar (33 mil. euro).  Afaceriştii au lăsat Fiscului o gaură de 30 mil. euro, pe Principal Company, deşi aceasta făcuse profit de 66 mil. euro în 2011.

Horaţiu Cercel (Concefa Sibiu) După ce anul 2011 i-a adus companiei de construc­ții Concefa Sibiu o pierdere de 12,2 mil. euro, pe fondul scăderii afacerilor cu 28%, până la 22 mil.euro, insolvenţa din martie 2012 nu a îmbunătăţit situaţia companiei. Firma care îl are ca principal acţionar pe Horaţiu Cercel a suferit o scădere de încă 4 ori a afacerilor în 2012, pentru că nu a mai putut participa la licitaţii, încheind astfel cu o pierdere de 12 mil. euro. Acţionarii de pe BVB speră încă la o redresare.