Fiind presate să se eficientizeze, după rezultatele negative din ultimii ani, mai multe bănci au recurs la restructurări rapide de personal, care se resimt în cozi obositoare la ghişeele din unele agenţii
În ultima vreme, aglomeraţiile au revenit la ghişeele din mai multe agenţii bancare. Or, cozile la bănci nu reprezintă o situaţie plăcută pentru ele.
Pentru operaţiuni banale, clienţii ajung să petreacă la coadă şi peste o oră, ceea ce le creează o frustrare puternică. Aşa s-a întâmplat şi cu Ciprian M., care, mergând să achite rata la Prima Casă la o unitate BCR din Berceni, a fost nevoit să aştepte peste o jumătate de oră, întrucât la birourile la care se mai pot efectua astfel de tranzacţii angajatul BCR oferea clienţilor informaţii legate de depozite sau alte servicii ale băncii. Şi asta pentru că, în cabina amenajată special pentru casieri, unde în umă cu două luni era mereu cel puţin o casieră, acum locurile sunt goale.
Alternativa ar fi serviciul de internet banking, care, deşi vine cu un curs de schimb mai bun decât la ghişeu, este mai dezavantajos decât cursul de la o casă de schimb, cu circa 20-30 lei, la o rată de 300 euro. Nici când Ciprian a mers în provincie, la o unitate BCR din Blaj, nu a scăpat de statul la coadă o perioadă mai lungă de timp, deşi în faţa sa erau doar două persoane, dar a ajuns să plătească după alte cinci persoane, care erau agenţi economici şi aveau prioritate. O frustrare şi mai mare a întâmpinat-o la BRD, tot la o agenţie din Berceni, unde într-o dimineaţă a fost nevoit să aştepte cel puţin o oră pentru alimentarea unui cont.
Poate situaţia ar fi fost şi mai gravă dacă cele două bănci, cele mai mari din sistem, nu ar fi introdus automate de plată a facturilor (la utilităţi şi telefonie), altele de schimb valutar ori chiar de depunere în cont. Oricum, dintre clienţii în vârstă, puţin reuşesc să lucreze cu automatele, astfel că multe persoane sunt asistate să plătească la maşini cel mai adesea de către agenţii de pază, care se arată şi ei multifuncţionali.
Aglomeraţie pronunţată întâlnim şi în unele unităţi ale Raiffeisen şi Banca Transilvania, cele două mari bănci lucrând aproape exclusiv cu cash în unităţi, neavând automate pentru plata facturilor, a ratelor sau pentru schimb valutar. Totuşi, Raiffeisen, deşi a renunţat la circa 25% dintre casieri, are 1.100 de cash-deskuri la care se poate efectua orice operaţiune cu cash.
Poate cele mai aglomerate ghişee sunt în unele unităţi CEC Bank, unde, pe lângă viteza modestă a angajaţilor de la ghişeu, banca este încărcată şi cu multe amenzi şi alte taxe „cu dedicaţie“.
Ana S. a stat într-o dimineaţă o oră la o unitate CEC Bank din sectorul 1 pentru a plăti o taxă, deşi în faţa ei erau doar 6 persoane. Până să ajungă să achite, unitatea s-a umplut ochi. La fel ca alte bănci, CEC Bank nu lucrează cu automate în unităţi, ci doar cu cash. La polul opus, cea mai civilizată situaţie o întâlnim la ING, unde orice operaţiune e efectuată la automate. UniCredit şi Bancpost au investit de asemenea în automate de plăţi şi astfel ghişeele sunt destul de libere. Aglomeraţia pe ghişeele din anumite bănci s-a produs şi prin faptul că furnizorii de utilităţi aproape că au renunţat de tot la casieriile proprii.