Moneda naţională s-a apreciat uşor vineri în raport cu euro la referinţa BNR, cursul coborând cu 0,56 bani (0,13%), până a 4,4283 lei, pe o piaţă calmă, la fel ca a monedelor din regiune.
Încă din prima parte a sesiunii valutare, tranzacţiile s-au încheiat într-un interval extrem de strâns. Faţă de închiderea de joi de pe piaţa monetară, leul aproape că stagna în jurul orei 13:00.
O evoluţie similară o avea şi zlotul polonez, care stagna în apropierea închiderii de joi, la 4,4283/euro, în vreme ce forintul maghiar se deprecia cu circa 0,2%, până la 295,65/euro.
În ceea ce priveşte cursul dolarului american, BNR a anunţat o referinţă de 3,3787 lei, în coborâre cu 0,27 bani (0,08%).