Conducerea Camerei de Comerţ Constanța solicită guvernanţilor ca Regiunea de Sud-Est să fie administrată fiscal de finanţiştii constănţeni

Conducerea Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) le solicită premierului Victor Ponta şi ministrului Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, printr-o adresă cu privire la reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ca Regiunea de Sud-Est a ţării să nu fie administrată fiscal de finanţiştii gălăţeni, conform ultimelor propuneri în acest sens, ci de cei constănţeni.

‘Luând act de recentele măsuri propuse, referitoare la reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prin crearea celor 8 direcţii regionale, avem respectuoasa rugăminte de a reanaliza considerentele care au stat la baza stabilirii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Galaţi ca Direcţie Regională a Regiunii de Sud-Est, în detrimentul Direcţiei Finanţelor Publice Constanţa’, potrivit respectivei adrese, făcută sâmbătă publică de reprezentanţii CCINA Constanţa.

Aceştia au argumentat solicitarea menţionând că, Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Constanţa se află pe primul loc în cadrul Regiunii Sud-Est, detaşându-se substanţial faţă de DGFP Galaţi, cu privire la numărul de contribuabili administraţi şi la volumul încasărilor la bugetul de stat realizate în 2012.

Astfel, în timp ce DGFP Constanţa administrează peste 333.000 de contribuabili (43% din totalul contribuabililor administraţi în regiune) şi a contribuit, anul trecut, cu încasări la bugetul central de 2,77 miliarde de lei (39,13% din totalul încasărilor din regiune), DGFP Galaţi administrează circa 47.000 de contribuabili (6% din totalul contribuabililor administraţi în regiune) şi a contribuit la buget, în ultimul an, cu 1,37 miliarde de lei (19, 33% din totalul încasărilor din regiune).

Conducerea CCINA a menţionat că în toate celelalte regiuni ale ţării au fost desemnate ca viitoare direcţii regionale judeţele cu ponderea cea mai mare la cele două criterii, respectiv ‘numărul de contribuabili administraţi’ şi ‘volumul încasărilor la bugetul de stat’.

‘Avem convingerea că, în decizia luată, vor prevala considerentele economice şi nu cele de ordin politic’, au susţinut oficialii CCINA în adresa trimisă reprezentanţilor autorităţilor centrale.
Sursa: Agerpres