România aleargă! Deși pare surprinzător, în doar cinci ani de zile numărul celor care participă la Maratonul Bucureștiului, cel mai important eveniment de acest gen de la noi, s-a dublat la fiecare 12 luni. Anul acesta sunt așteptate peste 6.000 de persoane. Un număr mare dacă ne raportăm la edițiile anterioare și mic dacă îl comparăm cu faimosul maraton de la New York, unde se estimează că anul acesta peste 46.000 de oameni vor trece linia de finish. „S-a dezvoltat foarte mult din 2008, când l-am organizat prima oară. Bucureștiul era, la vremea respectivă, singura capitală europeană în care nu se desfăşura niciun maraton“, spune Valeria Van Groningen, organizatoarea întrecerii de la noi. „Românii încep să se orienteze către un stil de viață mai sănătos“, concluzionează ea.
Și într-adevăr, acest lucru se simte în obiceiurile conaționalilor. Ca un simplu fapt, în 2008, la maraton au participat 300 de persoane. Astăzi, sunt mii, iar peste 2.000 aleargă la principalele întreceri din Europa, combinând o ieșire în străinătate cu kilometri pe traseele de alergat. Un motiv bun pentru turoperatori de a dezvolta o nouă nișă. „Sunt tot mai mulți care pleacă în străinătate, tocmai de aceea ne-am gândit și la pachete pentru cele mai importante maratoane, respectiv pachete care să îmbine turismul cu participarea la curse“, spune Dragoș Pîrnog, project manager al agenției Explore Travel, care a introdus primele pachete turistice ce țintesc acest segment de persoane active. „Și pentru a veni în sprijinul celor care cumpără astfel de pachete, le oferim și posibilitatea de a se înscrie gratuit într-un program de antrenament“, completează acesta.
După numărul alergătorilor, la nivel mondial, sunt de notorietate câteva competiții: New York, Tokio, Boston, Londra și Berlin. Nu mulți sunt românii care se încumetă sau au posibilitatea să participe la acestea (la cel din Big Apple, numai cei care câștigă la tombolă se pot înscrie, respectiv cei care sunt membri în diferite cluburi de profil din Statele Unite), însă maratoanele de la Viena, Praga, Istanbul se numără printre cele frecventate.
În ritm alert
Cei obișnuiți cu acest tip de competiție plătesc o taxă de înscriere care diferă de la maraton la maraton și în funcție de momentul achitării. Spre exemplu, la București se plătește una dintre cele mai mici sume – aproximativ 40 de euro pentru cei înscriși pe ultima sută de metri-, în timp ce la New York, taxa este de aproximativ 200 de dolari.
În ambele cazuri, maratonistul primește din partea organizatorilor tricoul oficial, numărul de concurs, cipul electronic pentru înregistrarea timpului parcurs, medalia etc. De hidratare se ocupă tot organizatorii, pe tot parcursul cursei. _
2.500 de euro costă pachetul care include participarea la „The Big Five Marathon“ din Africa de Sud, supranumit cel mai sălbatic maraton din lume. Acesta este organizat în Rezervaţia Entabeni Game, unde trăiesc toate cele cinci animale recunoscute ca The Big Five (leul, elefantul, rinocerul, bivolul și leopardul)
Pentru amatori
Garda Lake Marathon Întrecerea are loc în octombrie, iar tariful pachetului este 390 de euro. Prețul include taxa de înregistrare la maraton, biletul de avion, 3 nopți cazare cu mic dejun la o pensiune de 4 margarete și mașina închiriată pentru 4 zile (ofertă Explore Travel)
Campionatul Mondial de Semimaraton de la Copenhaga Se organizează în 29 martie 2014, iar prețul pornește de la 850 de euro. Este pentru prima oară în istorie când un Campionat Mondial de Semimaraton este deschis și amatorilor care pot concura alături de alergătorii de elită mondială într-o cursă oficială IAAF.