De la câteva sute până la câteva mii de euro. Așa stau lucrurile când vine vorba de închirierea unui charter VIP sau a unui elicopter, pentru o oră de zbor. În medie, în funcție de dotările pe care le are aeronava.
O piață care a crescut în ultimii zece ani, odată cu schimbarea culturii de business, peste tot în Europa, cu „unele stagnări între 2009 și 2012“. Cel puțin așa reiese din datele companiilor a căror principală activitate este închirierea de aeronave.
În România, lucrurile sunt foarte clar împărțite: „când ai bani, fie îți cumperi un avion, fie închiriezi unul cu care să te deplasezi rapid în interes de business sau de plăcere“, rezumă profilul celor interesați de acest aspect un șef de companie din domeniul energiei care, nu o dată, a ales să zboare de la București la Timișoara „în interes de business“.
Preferă să nu-și spună numele „ca să nu stârnească invidii printre „amicii săi, șefi la alte companii similare“. „În prezent, cei mai mulți clienți vin din sectorul corporate sau, altfel spus, companiile își transportă directorii fie pentru a vizita un teren pe care vor să facă o investiție, fie pentru a ajunge la un anumit eveniment“, vine cu o completare Alin Todea, business development manager Rent Helicopters.
Acesta amintește, foarte pe scurt, despre o companie sârbă care a vizitat, pe parcursul a două zile, un lanț de supermarketuri și care a avut nevoie de o flotă de trei elicoptere. Bineînțeles, sunt și cazuri în care un elicopter poate soluționa amplasarea de instalații de climatizare pe un supermarket, în locul unei macarale. Iar lucrurile în acest business merg chiar mai departe, tocmai în industria cinematografică. „La Băile Herculane s-a filmat pentru o coproducție româno-franceză, „Domnul de la curte“, cu Maia Morgenstern și Mircea Rusu, care va fi lansată în această toamnă. Producătorii ne-au cerut ca elicopterul să zboare la punct fix pentru a filma o scenă de evadare din închisoare, cu elicopterul. (…)Evadările cu elicopterul din închisoare chiar se întâmplă în realitate, cel mai celebru caz fiind al francezului Pascal Payet, care a reușit să evadeze de trei ori în acest fel“, povestește Alin Todea, care mai spune că a închiriat recent, pentru un fond de investiții, un Boeing 737-300, care a transportat o delegație de 60 de persoane la Craiova.
Investiții cu potențial
Nu e de mirare că, în ultimii ani, mai mulți oameni de afaceri au început să devină preocupați de această idee și chiar și-au cumpărat niște aeronave de mici dimensiuni. Investiții care au completat afacerile unor nume celebre: Ion Țiriac, Ioan Niculae sau Ovidiu Tender. Că după momentul 2009 (n.r. – când economia a simțit puternic efectele crizei) încoace mulți și-au înjumătățit încasările, iar alții au intrat pe pierderi, aici este o altă poveste din care au ieșit doar aceia care s-au adaptat rapid noilor condiții.
Într-un fel, mai spune Alin Todea, criza a dus la dispariția de pe piață a unor jucători, ceea ce a generat o creștere a comenzilor pentru companiile care au rezistat șocului. Cu atât mai mult anul acesta, când multe industrii au dat semne de revenire.
„În 2013, estimăm o creștere cu 50% a solicitărilor și o cifră de afaceri de 2 milioane de dolari“, spune el, referindu-se la compania pe care o conduce. În general, companiile din acest domeniu primesc solicitări de închiriere pe tot parcursul anului și, în funcție de numărul de pasageri, este aleasă o soluție bazată pe elicopter sau avion.
Vacanțele și campaniile electorale aduc mai mulți clienți
„O perioadă mai aglomerată este campania electorală, când se întâmplă să primim solicitări și la 10 noaptea pentru o anumită acțiune care are loc a doua zi“, adaugă Alin Todea. Dar și perioada vacanțelor școlare generează foarte multe comenzi de la cei care vor să meargă în vacanță cu familia, fie că e vorba de un transfer pe litoral cu un elicopter, fie că-i vorba de un zbor cu jetul la shopping în Milano sau Dubai.
Un public aparte pentru companiile care închiriază avioane este reprezentat de clienții din străinătate. În cazul Rent Helicopters, aceștia aduc circa 20% din comenzi. Pe de o parte, sunt companii care au platforme la Marea Neagră sau investiții în România și vor să le viziteze, iar pe de alta, sunt cei care solicită soluții în alte țări.
„Au fost transportați astfel cu elicopterul executivi de la Nokia, din Finlanda, care, fiind la vânătoare în Regatul Unit, aveau nevoie de un transport rapid la aeroportul Heathrow din Londra pentru a prinde avionul. Sau, Chris Hale, producătorul de la Top Gear, a avut nevoie de un elicopter pentru două ore de filmare în Albania“, detaliază managerul Rent Helicopters.
În ceea ce privește închirierile de jeturi, aproximativ 20 % din comenzile companiei sunt pe sectorul leisure: deplasări pentru scurte concedii de câteva zile, timp în care aeronava stă la dispoziția clientului.
Câteva prețuri „la înălțime“
Pe scurt, ce înseamnă pentru un client costurile închirierii unei aeronave de mici dimensiuni? Prețurile diferă în funcție de aeronava folosită de, nivelul de lux interior și mărimea ei și pot fi calculate pentru o oră sau pentru o cursă.
La elicoptere, tarifele încep de la 700 de euro pe oră pentru trei pasageri și ajung la 8.000 de euro pe oră la un elicopter de opt pasageri, dotat la standard VIP, explică Todea.
De asemeanea, potrivit lui, transferul la Mamaia cu un elicopter pentru șase pasageri costă 4.800 euro (plus TVA), în timp ce un elicopter pentru trei pasageri costă 2.500 euro (plus TVA). În cazul unui turbopropulsor (Piper Chyenne de opt pasageri), București-Antalya, tariful ajunge la 4.400 de euro.
Cât despre o cursă charter VIP pe ruta București-Izmir-București, pentru doi pasageri, cu staționare patru ore la Izmir, costurile pentru client ajung la 10.400 euro. Tariful include însoțitor de bord, standard VIP, catering și toate taxele de aeroport.
Dacă destinația este mult mai îndepărtată, costurile depășesc 50.000 de euro. Punctual, o cursă București-Dubai, cu staționarea aeronavei la destinație, costă aproximativ 65.500 euro. Și exemplele pot continua._
2009 anul în care companiile care închiriau aeronave au fost nevoite să taie la jumătate costurile și, în multe cazuri, să renunțe la o parte din activitate
65 de mii de euro este prețul pe care unele companii îl cer pentru o cursă București-Dubai, caz în care aeronava poate staționa la destinație
Pe scurt, despre industria celor care închiriază avioane mici
TARIFE În general, în tarifele pe care le solicită operatorii sunt incluse taxele aeroportuare, echipajul și orele de așteptare la destinație;
VOUCHER DE ZBOR Ca orice industrie, și închirierile de aeronave vin cu soluții prin care să fidelizeze clienții;
CINEMATOGRAFIE Sunt multe situații în care producătorii din industria cinematografică au neveie să închirieze un elicopter pentru o scenă de film;
CORPORATE O creștere importantă pentru cei care închiriază avioane o reprezintă oamenii din corporații.