Regele Albert al II-lea a semnat duminică actul de abdicare din funcţie, după 20 de ani de domnie, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în Sala tronului din Palatul regal din Bruxelles.
Albert al II-lea, în vârstă de 79 de ani, a renunţat oficial la tron, semnând actul de abdicare în faţa a peste 200 de invitaţi, printre care premierul belgian Elio Di Rupo, membrii guvernului şi ai camerelor reunite.
Într-un discurs susţinut înainte de abdicare, regele i-a mulţumit premierului Elio Di Rupo pentru că a acceptat să formeze un guvern în plină criză instituţională, în condiţiile în care ţara nu avea guvern de 541 de zile. În alocuţiunea sa, Albert al II-lea s-a adresat şi reginei Paola, cu cuvintele ‘Mulţumesc şi un mare sărut!’, care au fost aplaudate zeci de secunde de asistenţă.
Nu în ultimul rând, Albert al II-lea i-a spus fiului său, Philippe, că are toate calităţile ‘de inteligenţă şi de suflet’ pentru a se achita de misiunea care îi revine, una pentru care este bine pregătit. Oamenilor politici prezenţi, Albert al II-lea le-a transmis: ‘Ultima mea recomandare: lucraţi fără odihnă pentru coeziunea Belgiei’.
Discursul regelui de dinainte de abdicare a fost aplaudat îndelung de cei prezenţi, fiind urmărit cu lacrimi în ochi de regina Paola şi de prinţesa Mathilde.
Premierul Elio Di Rupo i-a mulţumit lui Albert al II-lea şi i-a urat succes noului rege Phlippe, exprimându-şi încrederea că Mathilde îi va furniza tot sprijinul pentru a-şi realiza misiunea.
Actul de abdicare a fost citit în franceză, flamandă şi germană de ministrul justiţiei, Annemie Turtelboom, acesta fiind ulterior semnat de un Albert al II-lea vizibil emoţionat şi de mai mulţi martori, printre care şeful guvernului, preşedinţii Senatului şi Camerei reprezentanţilor şi de responsabili ai puterii judiciare.
Philippe va deveni cel de al şaptelea rege al belgienilor, după ce va depune jurământul în jurul orei locale 12.00 în cadrul unei şedinţe solemne a camerelor reunite ale legislativului federal.
Sursa: Agerpres