Dacă este să analizăm cifrele seci ale economiei, aflăm un lucru extrem de relevant: Moldova este o ţară cu vreo 3,7 milioane de locuitori, al cărei PIB per capita este de numai 1.500 de euro. Pentru comparaţie, românii s-au bucurat de 5.700 de euro la acelaşi indicator, conform cifrelor publicate recent de Ziarul Financiar. Respectiv, săracii de la noi sunt în medie de patru ori mai bogaţi decât „omologii“ lor din ţara vecină. Recent, colegii de la Evenimentul zilei au lansat o versiune a ziarului pentru Moldova. Există chiar şi ediţie online pe adresa evz.md. Nu ştiu cum arată în acest moment cifrele extensiei moldovene a acestei afaceri de publishing. Bag mâna în foc, însă, că rezultatul imediat al acestui proiect curajos nu poate să fie unul pozitiv din punct de vedere financiar. Dar potenţial sigur se găseşte, fiindcă cele două popoare vorbesc practic acee­aşi limbă. Iar dragostea pentru limba maternă este una dintre cele mai sincere şi mai puternice din câte există. Aşadar, pe termen lung, aventura ziariştilor moldoveni de la Evenimentul zilei ar putea să fie de mare succes. Mai ales dacă s-ar confirma zvonurile care fac din candidatura lui Traian Băsescu la preşedinţia Moldovei un scenariu credibil. Putem, însă, să găsim şi alte ramuri industriale în care să putem spune cu certitudine că există un potenţial şi ceva sinergii între economiile celor două ţări? O chestiune care merită şi ea luată în seamă este istoria unificării Germaniei. Acolo, pentru a reduce handicapul uriaş pe care îl avea Estul faţă de Vest, au fost pompate 1.000 de miliarde de mărci germane (tot conform ZF) numai în proiecte de infrastructură. Şi, cu toate astea, diferenţele economice dintre cele două teritorii sunt încă vizibile. Ca să nu mai vorbim despre dimensiunea culturală, unde „capitaliştii“ îi tratează şi acum – după mai mult de 20 de ani – cu superioritate pe foştii comunişti. Imaginaţi-vă cum ar putea să arate această problemă transpusă în cazul României şi Moldovei. Cine şi-ar asuma finanţarea unui astfel de plan politic şi cu ce scop? Pe de altă parte, este de la sine înţeles că Rusia nu va accepta uşor o asemenea variantă politică. Chiar dacă nu există interese economice importante în zonă, pierderea de imagine ar fi prea importantă ca să fie trecută uşor cu vederea. Mai ales că la Moscova se afla un Putin din ce în ce mai pornit în proiectul de reconstrucţie a marelui imperiu sovietic. Din nou, cine se oferă să cumpere bunăvoinţa Rusiei şi din ce bani?
În glumă fie spus, probabil că singura variantă în care ar exista un profit economic din această unire ar fi legalizarea prostituţiei. Dar şi asta s-ar putea realiza doar cu costuri politice pe care niciun partid din România nu şi le va asuma. Pe scurt, o posibilă unire cu „fraţii noştri de peste Prut“ nu prea se află la vedere în orizontul apropiat._s
PS: Poate cititorii ne vor ajuta să găsim argumentele pro Unire pe care autorul rândurilor de mai sus le-a scăpat în goana condeiului.