Primul campus studențesc privat din România, West Gate Studios, este locuit de aproximativ 1.800 de tineri, de diferite naționalități. Taxa de cazare în campus începe de la 80 de euro/loc/lună în cazul garsonierelor și de la 160 euro/cameră/lună pentru apartamente.
În patru ani, campusul a crescut numărul unităților de locuit de la 375 la 925 de garsoniere și apartamente. „Rata de retenție a West Gate Studios este de 80%, acesta fiind procentul de studenți care și-au reînnoit în fiecare an contractele de cazare. În realitate, odată cu extinderea campusului, numărul studenților care și-au prelungit șederea în West Gate Studios a crescut”, a declarat Mihai Boite Operational Manager în cadrul West Gate Studios.
Cei mai mulți dintre chiriași studiază la Universitatea București (30% dintre studenții care locuiesc în West Gate Studios), Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (18%), Universitatea Politehnică (16%) și Academia de Studii Economice (15%).
Investiția totală în dezvoltarea celor trei blocuri din cadrul campusului West Gate Studios a fost de 58 de milioane de euro.
Genesis Development, dezvoltatorul West Gate Studios, este o companie de dezvoltare imobiliară cu o experiență de peste 15 ani pe piața locală. Compania a mai dezvoltat parcurile de afaceri West Gate și Novo Park, care totalizează circa 150.000 de metri pătrați de spații de birouri de clasa A.