Concursurile televizate de tipul cine ştie cîştigă, sau mai exact, devine milionar, dau prin ele însele măsura nivelului precar al cunoştinţelor de cultură generală al participanţilor, mai cu seamă al celora din tînăra generaţie.
Dar nu aceste emisiuni de divertisment, şi nici nenumăratele inepţii, difuzate din păcate în anumite segmente ale mass media l-au determinat pe Bernhard Heinzlmaier, psiholog şi filolog, co-fondator al Institutului de investigare a nivelului cultural al tinerei generaţii, cu sediul la Viena, să tragă un semnal de alarmă prin ultima sa carte, provocator intitulată „Performeuri, stilişti, egoişti – despre un tineret care s-a dezis de la vechile idealuri”.
Heinzlmaier, care cu străşnicie urmăreşte de mai mulţi ani dramatica eroziune a ceea ce poate fi numit cultura umanistă în rîndul tinerei generaţii din Germania şi Austria, ia în vizor sistemul de învăţămînt, excesiva economizare a acestuia, sub „oblăduirea OECD”. Programele de învăţămînt sunt elaborate doar în funcţie de cerinţele pieţii. La modă sunt ştiinţele naturii, ştiinţele economice, date de-o parte sunt educaţia literară, muzicală, plastică.
Autorul, care deplînge în paginile cotidianului Die Welt „sistematica imbecilizare a tineretului, aruncat cu un orizont îngustat de cunoaştere şi cu sufletul uscat într-o inumană societate în care doar performanţele contează”, se teme că renunţarea la cultura umanistă ar periclita chiar ordinea democratică a societăţii noastre, pe termen lung sau mai scurt. Heinzlmaier nu este singurul care avertizează asupra acestui risc datorat şi faptului că, în absenţa unei cunoaşteri mai profunde a trecutului şi prezentului, liberul arbitru şi calitatea opţiunilor politice vor avea de suferit.
Deja într-un interviu publicat în 2007, în ziarul Die Presse autorul semnala că în societatea multiculturală occidentală, tînăra generaţie autohtonă, care nu se mai află în posesia unui puternic set de valori morale, religioase şi habitudini tradiţionale este confruntată cu membri unor comunităţi religioase şi etnice, în majoritate de imigranţi, încă tributari unor mentalităţi şi unui comportament, în parte patriarhal – arhaice. Acest clivaj în cadrul aceleiaşi generaţii, deţine un deloc neglijabil potenţial conflictual.
Cum în ultima vreme semnalele de alarmă de felul celor pe care acum le lansează Bernhard Heinzlmaier nu au lipsit, se naşte fireasca întrebare – ce-i de făcut? Alternativele la învăţămîntul de stat există dar ele nu sunt accesibile decît acelor membri ai societăţii care au suficientă dare de mînă să-şi trimită odraslele la şcolile particulare, la internate şi licee de elită. Deşi facultăţile umaniste sunt încă masiv frecventate de studenţi, ele sunt dependente de factorii economici în materie de finanţare a diverselor programe şi proiecte.
Germania bunăoară, duce lipsă la ora actuală de ingineri, de cadre medicale şi chiar de profesori şi educatori. Şi atunci nu trebuie totuşi orientate preferinţele tinerilor studioşi înspre amintitele domenii?
Tinerii de azi sunt pragmatici, individualişti supuşi unei puternice presiuni a opţiunilor. Este foarte greu uneori să alegi cînd ai de unde dar este mai uşor atunci cînd „eşti orientat”. Valorile actuale sunt succesul, imaginea publică favorabilă, strălucitoare, performanţele materiale şi profesionale. De timpuriu tinerii sunt „dresaţi” de chiar mass media şi noile tehnologii de comunicare, astfel încît să poată atinge aceste obiective. Ei sunt învăţaţi să joace un rol, să se prezinte excelent, să se vîndă cît mai bine.
Heinzlmaier crede că economizarea învăţămîntului ar fi o palmă dată idealurilor generaţiei 68, anul revoltelor studenţeşti din Europa occidentală, revolte care s-au soldat şi cu implementarea unor metode anti autoritare în sistemul de educaţie şi învăţămînt, cu scandarea unor idealuri ecologist-stîngiste. Numeroşi militanţi de odinioară s-au lăsat „corupţi” de aşa numita societate egocentrică a anilor 90, crede autorul cărţii citate.
Studii recente, confirmă însă şi dorinţa tot mai multor tineri de a întemeia o familie, dar şi dificultatea de a stabili momentul optim al unui planning familial. Această nostalgie „domestică” are o explicaţie: în vremuri nesigure, familia este factorul principal de siguranţă şi stabilitate.
Pledoaria finală a lui Bernhard Heinzlmaier este în favoarea revenirii în educaţie şi învăţămînt la valorile culturii umaniste, eliberarea de sub imperativele unui economism pentru care valoarea supremă este rentabilitatea financiară. Dacă un nou curent de emancipare şi primenire umanistă a societăţii nu se va impune şi în sistemul de învăţămînt, dacă societatea civilă nu va fi reimpulsionată, viitorul va fi sumbru, conchide expertul austriac.
Heinzlmaier, care cu străşnicie urmăreşte de mai mulţi ani dramatica eroziune a ceea ce poate fi numit cultura umanistă în rîndul tinerei generaţii din Germania şi Austria, ia în vizor sistemul de învăţămînt, excesiva economizare a acestuia, sub „oblăduirea OECD”. Programele de învăţămînt sunt elaborate doar în funcţie de cerinţele pieţii. La modă sunt ştiinţele naturii, ştiinţele economice, date de-o parte sunt educaţia literară, muzicală, plastică.
Autorul, care deplînge în paginile cotidianului Die Welt „sistematica imbecilizare a tineretului, aruncat cu un orizont îngustat de cunoaştere şi cu sufletul uscat într-o inumană societate în care doar performanţele contează”, se teme că renunţarea la cultura umanistă ar periclita chiar ordinea democratică a societăţii noastre, pe termen lung sau mai scurt. Heinzlmaier nu este singurul care avertizează asupra acestui risc datorat şi faptului că, în absenţa unei cunoaşteri mai profunde a trecutului şi prezentului, liberul arbitru şi calitatea opţiunilor politice vor avea de suferit.
Deja într-un interviu publicat în 2007, în ziarul Die Presse autorul semnala că în societatea multiculturală occidentală, tînăra generaţie autohtonă, care nu se mai află în posesia unui puternic set de valori morale, religioase şi habitudini tradiţionale este confruntată cu membri unor comunităţi religioase şi etnice, în majoritate de imigranţi, încă tributari unor mentalităţi şi unui comportament, în parte patriarhal – arhaice. Acest clivaj în cadrul aceleiaşi generaţii, deţine un deloc neglijabil potenţial conflictual.
Cum în ultima vreme semnalele de alarmă de felul celor pe care acum le lansează Bernhard Heinzlmaier nu au lipsit, se naşte fireasca întrebare – ce-i de făcut? Alternativele la învăţămîntul de stat există dar ele nu sunt accesibile decît acelor membri ai societăţii care au suficientă dare de mînă să-şi trimită odraslele la şcolile particulare, la internate şi licee de elită. Deşi facultăţile umaniste sunt încă masiv frecventate de studenţi, ele sunt dependente de factorii economici în materie de finanţare a diverselor programe şi proiecte.
Germania bunăoară, duce lipsă la ora actuală de ingineri, de cadre medicale şi chiar de profesori şi educatori. Şi atunci nu trebuie totuşi orientate preferinţele tinerilor studioşi înspre amintitele domenii?
Tinerii de azi sunt pragmatici, individualişti supuşi unei puternice presiuni a opţiunilor. Este foarte greu uneori să alegi cînd ai de unde dar este mai uşor atunci cînd „eşti orientat”. Valorile actuale sunt succesul, imaginea publică favorabilă, strălucitoare, performanţele materiale şi profesionale. De timpuriu tinerii sunt „dresaţi” de chiar mass media şi noile tehnologii de comunicare, astfel încît să poată atinge aceste obiective. Ei sunt învăţaţi să joace un rol, să se prezinte excelent, să se vîndă cît mai bine.
Heinzlmaier crede că economizarea învăţămîntului ar fi o palmă dată idealurilor generaţiei 68, anul revoltelor studenţeşti din Europa occidentală, revolte care s-au soldat şi cu implementarea unor metode anti autoritare în sistemul de educaţie şi învăţămînt, cu scandarea unor idealuri ecologist-stîngiste. Numeroşi militanţi de odinioară s-au lăsat „corupţi” de aşa numita societate egocentrică a anilor 90, crede autorul cărţii citate.
Studii recente, confirmă însă şi dorinţa tot mai multor tineri de a întemeia o familie, dar şi dificultatea de a stabili momentul optim al unui planning familial. Această nostalgie „domestică” are o explicaţie: în vremuri nesigure, familia este factorul principal de siguranţă şi stabilitate.
Pledoaria finală a lui Bernhard Heinzlmaier este în favoarea revenirii în educaţie şi învăţămînt la valorile culturii umaniste, eliberarea de sub imperativele unui economism pentru care valoarea supremă este rentabilitatea financiară. Dacă un nou curent de emancipare şi primenire umanistă a societăţii nu se va impune şi în sistemul de învăţămînt, dacă societatea civilă nu va fi reimpulsionată, viitorul va fi sumbru, conchide expertul austriac.
