Moneda naţională a continuat să se deprecieze azi cu un pas important în raport cu euro la referinţa BNR, cursul urcând cu peste 2 bani (2,07 bani sau 0,47%), până la 4,4255 lei, consemnând astfel cea mai slabă evoluţie din regiune, chiar în contrast cu monedele principale.
În jurul orei 13:00, leul era singura monedă din regiune care pierdea teren în faţa euro, zlotul polonez avansând cu 0,4%, la 4,2345/euro, iar forintul maghiar recuperând uşor, 0,06%, până la 299,12/euro.
În ceea ce priveşte cursul dolarului american, BNR a anunţat o referinţă de 3,3420 lei, în urcare cu 2,51 bani (0,75%).
De asemenea, cursul francului elveţian a urcat cu 1,33 bani, până la 3,5911 lei.