Totalul sumelor restante era în aprilie de 5,344 miliarde lei, în creştere cu 10,59% faţă de martie şi cu 60% comparativ cu decembrie. De asemenea, şi numărul restanţierilor a crescut, fiind acum la 185.264 de persoane.Cei aproape 200.000 de oameni reprezintă 18% din totalul debitorilor. Numărul debitorilor restanţieri a scăzut în martie pentru prima dată în acest an, cu 5,15%, la 174.262 de persoane, dar a urcat din nou în aprilie la 185.264 de persoane, potrivit datelor centra
Totalul sumelor restante era în aprilie de 5,344 miliarde lei, în creştere cu 10,59% faţă de martie şi cu 60% comparativ cu decembrie. De asemenea, şi numărul restanţierilor a crescut, fiind acum la 185.264 de persoane.
Cei aproape 200.000 de oameni reprezintă 18% din totalul debitorilor. Numărul debitorilor restanţieri a scăzut în martie pentru prima dată în acest an, cu 5,15%, la 174.262 de persoane, dar a urcat din nou în aprilie la 185.264 de persoane, potrivit datelor centralizate la Centrala riscurilor bancare.
Comparativ cu luna decembrie, numărul restanţierilor este cu 33,28% mai mare. Numărul debitorilor, persoane fizice şi juridice, a scăzut în aprilie cu peste 1%, la 1,012 milioane de persoane. Astfel, peste 18% din debitori au restanţe în acest moment, comparativ cu 17% în martie şi cu 13,5% în decembrie.