Nouă firme mari, plus 120 de florării mai mici, îşi împart o piaţă online de flori ajunsă la circa 1,5 mil. euro, în prima jumătate a acestui an, potrivit FlorideLux.ro. Pentru comparație, florăriile tradiţionale au avut vânzări de 200 mil. euro în 2012.
Piaţa online de flori va atinge până la finalul lui 2013 valori similare cu cele înregistrate anul trecut, de circa 2,5 milioane de euro, estimează FlorideLux.ro, prima florărie online din România, ce are o expertiză de 10 ani pe piaţa de profil,
Comparativ, piaţa florăriilor offline a fost de aproximativ 200 milioane de euro anul trecut şi a fost caracterizată de un trend pozitiv către reglementare şi fiscalizare corectă, conform reprezentanţilor FlorideLux.ro. În plus, potrivit Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în România s-au importat flori în valoare de 15,2 milioane de euro în primele opt luni din anul trecut, cu 7% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2011.
“Piaţa românească de florării online este destul de incertă din punct de vedere al celor care investesc într-un astfel de business. Nefiind conştienţi de gradul de dificultate ridicat pe care îl are o astfel de afacere, multe persoane fizice investesc în florării online în perioada februarie – martie, după care îşi închid porţile din lipsa performanţei”, a declarat Marius Dosinescu (foto), CEO şi fondator al grupului FlorideLux, din care fac parte şi florăriile online FlorideLux.ro, adăugând că piaţa de profil este şi extrem de competitivă.
În prezent, FlorideLux.ro are o cotă de 25% din piaţă, iar principalii competitori ai florăriei, opt la număr, împart 60% din aceasta. Restul de 15% din industrie revine celor 120 de florării online declarate, după cum menţionează Marius Dosinescu.
Trendul pieţei este însă unul pozitiv, cu estimări de creşteri anuale de 30-40%, urmare a încrederii tot mai ridicate pe care o au românii din mediul urban pentru internet, un rol major avându-l aici procesatorii de plăţi.
“Investim permanent în dezvoltarea unui mediu complet securizat și a unui proces de plată online simplu, rapid și confortabil pentru cumpărători – clienții magazinelor online partenere PayU. Acest lucru se vede în numărul tot mai mare de tranzacţii realizate de români. Astfel, segmentul florăriilor online a avut o evoluție spectaculoasă în primele şapte luni ale acestui an, volumele înregistrate în sistemul nostru de magazinele de pe piaţă depăşind cu 37% întregul volum realizat în 2012”, a afirmat Daniel Nicolescu, General Manager PayU România.
Procesatorul de plăţi a menţionat că valoarea medie a unei comenzi în florăriile online cu care colaborează este de 43 de euro, sumă ce s-a menţinut în perioada ianuarie 2012 – iulie 2013.
Grupul FlorideLux.ro, care operează magazinele online www.floridelux.ro, www.brazidecraciun.ro, www.coroane.ro, www.cosuridelux.ro, a realizat afaceri de jumătate de milion de euro în 2012, cu 11% mai mari decât anul anterior.
Pentru 2013, compania mizează pe afaceri de 600.000 de euro.