Veniturile Deutsche Telekom au depăşit estimările analiştilor în trimestrul doi din 2013

Deutsche Telekom a raportat vânzări care depăşesc estimările analiştilor în trimestrul doi din 2013 însă cea mai mare compania germană de telecomunicaţii a redus estimările de profit pentru acest an, din cauza costurilor mai ridicate la divizia din SUA, transmit AP şi Bloomberg.

În perioada aprilie-iunie 2013, veniturile au crescut cu 5,4%, la 15,2 miliarde de euro (20,3 miliarde de dolari), în timp ce analiştii se aşteptau la 14,6 miliarde de euro. Numărul abonamentelor noi la divizia din SUA, T-Mobile, a crescut cu 688.000, primul avans trimestrial din ultimii trei ani. Până la sfârşitul anului compania vrea să-şi majoreze numărul de abonaţi cu 500.000-700.000.

Profitul operaţional ajustat a scăzut cu 6% în trimestrul doi din 2013, la 4,42 miliarde de euro, în condiţiile în care analiştii estimau 4,41 miliarde de euro. Deutsche Telekom estimează că va obţine, în 2013, un profit operaţional ajustat de 17,5 miliarde de euro, în scădere faţă de prognoza precedentă, de 18,4 miliarde de euro.

În perioada aprilie-iunie 2013, profitul net a urcat cu 10%, la 530 milioane de euro, comparativ cu perioada similară din 2012.

Anul acesta, acţiunile Deutsche Telekom au crescut la bursa de la Frankfurt cu 5,3%, valoarea de piaţă a companiei fiind de 40,3 miliarde de euro.

Recent, Deutsche Telekom, a anunţat că în următorii trei ani vrea să investească şase miliarde de euro în servicii broadband.

Deutsche Telekom controlează 40% din acţiunile Hellenic Telecommunications Organization SA, OTE, care la rândul său deţine 54,01% din Romtelecom.