“Finanţarea europeană intră într-o perioadă dificilă, întrucât în vara şi în toamna acestui an se închid numeroase proiecte care au fost implementate sub umbrela programelor operaţionale 2007- 2013. Cele mai mari dificultăți constatate în prezent la proiectele cărora le asigurăm contabilitatea sau auditul sunt legate de faptul că unii beneficiari nu au reuşit să aducă în totalitate cofinanţarea la care s-au angajat, iar în alte cazuri au existat probleme privind rambursările de prefinanțări neconsumate", afirmă Mirela Şerban, Managing Partner R&M Audit Contabilitate, unul dintre liderii pieţei de profil.
R&M Audit Contabilitate asigură contabilitatea- în unele cazuri- sau auditul- în altele- în special pe proiecte din Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), unde obiectivul general vizează dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii prin corelarea educaţiei şi învăţării, pe tot parcursul vieţii, cu piaţa muncii.
Majoritatea celor care sunt clienţi R&M Audit Contabilitate pe acest program operaţional au fost ONGuri şi IMM-uri. "Acum "se trage linie" şi se depun cererile intermediare şi finale de rambursare, în care fiecare indicator trebuie să se realizeze pentru a nu înregistra abateri şi posibile refuzuri de rambursări sau returnări ulterioare de fonduri", a precizat Mirela Şerban.
Cea mai mare problemă constatată de R&M Audit Contabilitate a fost că o serie de beneficiari nu au reuşit să aducă în totalitate cofinanţarea la care s-au angajat; în plus, în cazul acelor proiecte care au beneficiat de prefinanțare de 35%, dacă aceasta nu a putut fi dedusă prin cererile de rambursare întrucât nu s-au îndeplinit diferite criterii, acum beneficiarii trebuie să restituie prefinanțarea încasată, ceea ce creează probleme clare de cash-flow. De asemenea, în cazul POSDRU, este foarte important ca la finalul proiectului să fie realizaţi indicatorii cu privire la atingerea grupului ţintă în ponderea prevăzută în bugetul proiectului (femei/bărbaţi, vârste, etnii, categorii sociale, persoane angajate şi menţinute în câmpul muncii, în numărul şi structura prevăzute în cererea de finanţare etc), respectiv obținerea în totalitate a indicatorilor tehnici, indicatori care influenţează în mod semnficativ gradul de realizare şi implementare a proiectului şi care pot diminua corespunzător finanţarea acordată iniţial.
"Neîndeplinerea acestor indicatori poate aduce beneficiarului penalizări semnificative cu impact asupra sumelor solicitate la rambursare, sume care pot fi diminuate pe motivul nerealizării indicatorilor şi/sau a grupului ţintă. În cazul în care gradul de realizare a indicatorilor şi a grupului ţinta este mai mic de 100%, ajustarea se aplică asupra valorii eligibile a proiectului, iar în cazul beneficiarilor care au întocmit şi acte adiţionale pentru restituirea TVA, se aplică un coeficient de ajustare inclusiv la valoarea TVA", a precizat Mirela
Astfel, echipa de management financiar trebuie să identifice scenarii şi strategii pentru a putea finaliza cu succes proiectul, să elaboreze strategii de rambursare în funcţie de cash flow şi să "creioneze" opţiuni de prefinanțare din partea partenerilor, deşi acestea nu sunt întotdeauna dorite, întrucât în anumite cazuri pot "încurca" întregul mers al proiectului şi documentaţiei.