Antoniu Obancia, cel mai nou partener al Zamfirescu Racoţi&Partners şi un cunoscut specialist în drept penal economic, vorbeşte pentru Capital despre modul în care sunt afectate afacerile acuzaţilor penal, dar şi despre felul în care poliţiştii, procurorii şi judecătorii din România privesc schemele economice complexe
Capital: Cum sunt afectate afacerile persoanelor cărora li se instituie sechestru asigurătoriu pe bunuri? Credeţi că ar trebui să se facă o separaţie mai clară între persoanele fizice implicate în dosare penale şi afacerile pe care le conduc acestea, ca entităţi juridice?
Antoniu Obancia: Sechestrul ca măsură asigurătorie este un aspect colateral. Aspectul principal rămâne acuzaţia de care este învinuită persoana în cauză. În primul rând, ceea ce afectează serios afacerea este acuzaţia penală însăşi. Dacă omul de afaceri este cunoscut şi are un business mare, în primul rând încrederea partenerilor comerciali are de suferit şi businessul lui suferă mai ales dacă asupra persoanei se iau măsuri restrictive, cum ar fi reţinerea sau arestarea.
Capital: Oamenii de afaceri pentru care începe să devină clar că vor fi acuzaţi de anumite infracţiuni îşi protejează afacerea? Cedează, de exemplu, controlul afacerii către alte persoane înainte de a ajunge pe banca acuzaţilor?
AO: Sigur că unii dintre ei sunt precauţi şi adoptă măsurile necesare. Depinde însă de situaţie, pentru că deseori ancheta este surpriză. Te ia cu mandat de aducere pentru o declaraţie ca martor şi rămâi acolo 24 de ore şi încă 29 de zile. Psihologic, tendinţa acuzatului este să revină la situaţia de dinainte. Pe măsură ce trece timpul, îşi dă seama că totul în jurul lui se năruie. Cauza pentru care se năruie nu este în principal sechestrul, este afectarea imaginii de om de afaceri onest.
Capital: În ceea ce priveşte infracţiunile economice, ce tip de probe aduc cu precădere procurorii?
AO: Înregistrările telefonice sunt foarte uzitate, însă ele singure nu pot proba o infracţiune economică. Ele trebuie să fie coroborate. Cu alte cuvinte, ceea ce spui că s-a întâmplat trebuie să dovedeşti cu alte mijloace de probă. Dacă ne gândim la evaziunea fiscală, de exemplu, nu are mare influenţă interceptarea telefoanelor. Acolo trebuie să demonstrezi legăturile dintre persoanele care alcătuiesc grupul infracţional. Trebuie să demonstrezi implicarea şi sarcinile fiecăruia. Este o infracţiune de competenţa DIICOT.
Capital: Poliţia, procurorii, judecătorii sunt, în România, suficient de pregătiţi pentru a judeca infracţiuni economice complexe? Se simte nevoia unor specializări sau chiar a unui tribunal specializat?
AO: În general, judecătorii din penal acordă o atenţie sporită laturii penale, şi dacă latura asta penală presupune aspecte de drept civil, în sens larg, pot apărea dificultăţi. Cel puţin dificultăţi de comunicare între apărare şi judecător. Poate exista riscul să se considere că avocatul face apărări de drept civil în faţa unui judecător de penal pe care nu îl interesează civilul. În realitate, dacă vorbim de infracţiuni economice sofisticate, ele pot să fie în acelaşi timp afaceri sofisticate perfect licite, însă dintr-o neînţelegere a mecanismului se consideră fraudă. Exemplu concret: Se creează un SPV (nr: vehicul financiar), cu sediul în Cipru, ca să dezvolte o anumită afacere. Pentru poliţist este o societate creată acum, fără niciun capital social, creată în Cipru, care a făcut peste noapte milioane de euro.
Capital: Având în vedere situaţia actuală din Cipru, judecătorii sau procurorii înţeleg mai greu aceste mecanisme?
AO: Până la judecători am avut cazuri de poliţie-parchet în care clienţi care foloseau societăţi cu sediul în Cipru au creat o suspiciune de externalizare pornită din start. Practic, în mintea poliţistului, omul de afaceri era suspect din start doar pentru că are o firmă în Cipru pentru că voia să scoată banii din ţară. Încă există această percepţie. E mai dificil de accesat informaţia privind traseul banilor în Cipru.
Capital: Este o mentalitate?
AO: Este vorba despre mentalitate. Este vorba despre faptul că, din ce am constatat, în multe cazuri poliţiştii raportează situaţia persoanelor pe care le anchetează la statutul lor personal. De exemplu, dacă este vorba de o bancă. În dosar se discută despre nişte investiţii de 30 de milioane de euro în imobiliare, şi cu nişte SPV-uri în Cipru. Poliţistul se gîndeşte de multe ori că dacă el s-ar fi dus la bancă n-ar fi primit cu atâta uşurinţă o sumă de bani şi că i s-ar fi cerut tot felul de documente. Există chestiuni care ţin de mentalitate. Nu pot fi generalizate şi, până la urmă, criza asta din Cipru a scos mai mult la iveală prin media mai multe informaţii despre cine are bani în Cipru şi ce făcea cu ei acolo. Aceste informaţii au întărit percepţia conform căreia firmele din Cipru sunt utilizate exclusiv pentru a scoate bani din ţară.