Investitorii chinezi sunt pe locul doi, după canadieni, într-un top al tranzacţiilor internaţionale cu proprietăţi americane, cu o cotă de 12%, urmaţi de mexicani cu 8%, indieni 5% şi britanici cu 5%. Aceştia sunt pe primul loc când vine vorba de sumele cheltuite pe o proprietate. Preţul mediu plătit de chinezi pentru o locuinţă americană este de 425.000 de dolari, faţă de 300.000 de dolari cât plătesc în medie indienii pentru o locuinţă, 250.000 de dolari britanicii, 182.955 de dolari canadienii sau 156.250 de dolari mexicanii.

În majoritatea cazurilor, chinezii îşi fac achiziţiile cu bani cash. Circa 69% din tranzacţii se fac cu bani cash, iar 31% prin credite ipotecare, oraşul preferat fiind New York şi suburbiile sale.

Motivul acestei tendinţe

Explozia preţurilor la locuinţele din China îi determină pe cetăţenii ţării să taie cecuri pentru achiziţia unor proprietăţi pe care nici nu le vizionează, în celălat capăt al lumii.

În SUA orice persoană cu bani poate cumpăra proprietăţi, indiferent de cetăţenie. Nu e nevoie decât de un simplu contract, un lucru nou pentru chinezi. „Ai un anumit grad de siguranţă când deţii o proprietate în SUA, care încă nu există în China. În ultima perioadă, guvernul chinez a început să facă exproprieri destul de des. Asta înseamnă că persoanele cu venituri devin nesigure în privinţa investiţiilor făcute în China“, spune Richard Green de la USC Lusk Center for Real Estate.

53% din tranzacţiile încheiate de chinezi în SUA au fost realizate în California. Drept urmare, piaţa s-a schimbat. „Am petrecut ceva timp în China, pentru a întâlni potenţiali cumpărători, pentru a înţelege ce tip de proprietăţi preferă. Aceştia cumpără în Los Angeles, unde preţurile sunt în jur de un milion de dolari şi ajung la 20 mil. dolari“, menţionează Sally Forster Jones, reprezentanta Coldwell Banker Previews.

<script src=’https://i.cdn.turner.com/money/.element/script/6.0/players/embed.js?videoid=/video/news/2013/08/09/n-chinese-homebuyers.cnnmoney’></script>
SURSA: CNN Money