General Motors, Electrolux, Royal Dutch Shell, Heineken, Toyota Motor Co, Suzuki Motor Corporation, BASF și mulți alții și-au închis birourile și le-au transmis zecilor de mii de angajați că pot sta acasă în aceste zile de agitație care au făcut deja mai mult de 700 de victime. ”Este o măsură de precauție, pentru a nu ne expune angajații riscurilor în timp ce merg de la birou spre casă”, spune purtătorul de cuvânt al Electrolux.
Multe dintre birourile multinaționalelor s-au închis de miercuri seara sau joi dimineața, unele pe perioadă nedeterminată (General Motors).
În Cairo, retailerul Metro și-a închis sediul central și 2 dintre magazinele din centrul capitalei.
Violenţele din ultimele zile din Egipt au afectat și industria turistică locală după ce guvernele mai multor state europene i-au sfătuit pe cetăţenii lor să evite staţiunile de la Marea Roşie, ceea ce i-a determinat pe unii touroperatori să înceteze toate călătoriile spre Egipt.
Touroperatorii germani Cook Germany şi TUI Germany, companii din grupul TUI Travel, cel mai mare touroperator din Europa, au anunţat că îşi anulează toate călătoriile în Egipt până la data de 15 septembrie. Firmele au precizat că clienţii vor putea să-şi schimbe, gratuit, rezervările spre alte destinaţii.