Compania energetică de stat din Ucraina, Naftogaz, şi-a redus importurile de gaze naturale din Rusia, cu 30% în acest an, şi va continua să facă acelaşi lucru şi în 2014 prin dublarea importurilor din Europa, a declarat luni ministrul ucrainean al Energiei, Eduard Stavytsky, citat de Reuters.
‘Cred că importurile din Europa vor fi la 2,0-2,5 miliarde metri cubi în acest an iar în 2014 nu vor fi mai mici de 5 miliarde de metri cubi, judecând pe baza planurilor şi ofertelor pe care le-am consultat’, a declarat Eduard Stavytsky. Potrivit acestuia, dezvoltarea depozitelor domestice de gaze de şist şi a perimetrelor din Marea Neagră vor contribui la reducerea rolului jucat de importurile energetice din Rusia.
Stavytsky a mai spus că autorităţile de la Kiev vor să semneze ‘în următoarele două luni’ un acord cu consorţiu condus de ExxonMobil şi Shell pentru a dezvolta perimetrul Skifska din Marea Neagră. Din acest consorţiu face parte şi OMV Petrom SA.
Anterior, Eduard Stavytsky a declarat că importurile zilnice de gaze naturale ale Ucrainei de pe teritoriul Poloniei au crescut de la două până la cinci milioane metri cubi. În plus, livrările din Ungaria au crescut şi ele de la trei la cinci milioane metri cubi, urmând să ajungă la 12 milioane metri cubi pe zi până la finele anului. De asemenea, Ucraina vrea să înceapă să importe gaze naturale şi din România şi Slovacia.
Ucraina importă aproximativ 60% din necesarul său de gaze naturale din Rusia, însă autorităţile de la Kiev încearcă să reducă dependenţa de gazele naturale ruseşti. Ucraina achiziţionează deja gaze naturale de la compania germană RWE iar aceste gaze sunt importate via Polonia şi Ungaria.
Sursa: Agerpres