Economia germană ar urma să se stabilizeze în a doua jumătate a acestui an după ce în al doilea trimestru a înregistrat cel mai puternic ritm de creştere din ultimele 12 luni, a estimat luni Banca centrală a Germaniei (Bundesbank), transmite Reuters.
O creştere economică peste aşteptări în Germania şi Franţa, primele două economii din zona euro, a contribuit la ieşirea din recesiune a zonei euro în al doilea trimestru. Bundesbank estimează că atât Germania cât şi zona euro vor beneficia de dobânzile extrem de reduse practicate de Banca Central Europeană, care a promis că va menţine costul creditului la un nivel scăzut pentru o perioadă prelungită de timp.
‘În a doua jumătate a lui 2013, creşterea economică în Germania este posibil să revină la un ritm normal şi stabil’, estimează Bundesbank în raportul său pe luna august.
Economia germană, care în mod tradiţional este dependentă de exporturi, se bazează în prezent pe cererea internă pentru creştere în condiţiile în care comerţul exterior este afectat de faptul că zona euro (destinaţia a 40% din exporturile sale) se află într-o situaţie dificilă.
Bundesbank estimează că este puţin probabil ca investiţiile interne să înregistreze o creştere considerabilă fără o îmbunătăţire a perspectivelor de creştere pe termen lung a ţărilor vecine ale Germaniei şi o implementare a măsurilor destinate soluţionării crizei datoriilor. În schimb, consumul privat va continua să fie sprijinit de o inflaţie moderată şi un nivel scăzut al şomajului.
Referindu-se la anunţul BCE potrivit căreia dobânda de referinţă la un nivel actual şi chiar mai scăzut în viitorul apropiat, Bundesbank a subliniat că acesta nu este un angajament necondiţionat. Potrivit Băncii centrale a Germaniei, o majorare a costului creditului nu poate fi exclusă dacă presiunile inflaţioniste se vor dovedi mai puternice decât se preconizează în prezent.
Sursa: Agerpres