Şomerii pot intra în posesia Cardului Profesional European

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, dar şi cele înregistrate deja în evidenţele Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, vor putea intra în posesia Cardului Profesional European, document emis prin intermediul unui proiect implementat în parteneriat cu S.C.Soft Business Union SRL

‘Proiectul s-a desfăşurat pe o perioadă de 33 luni (1 decembrie 2010 – 31 august 2013), în condiţiile de finanţare obţinute prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. Pentru a intra în posesia cardului, cei interesaţi trebui să se adreseze personalului din Agenţiile Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă din sectorul de domiciliu’, se arată în comunicatul citat.

Obiectivul general al proiectului constă în creşterea calităţii şi transparenţei serviciilor de ocupare oferite persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. De asemenea, se doreşte îmbunătăţirea operaţiunilor de mediere a muncii, prin asigurarea unui standard de calitate în procesul de furnizare a acestor servicii.
Sursa: Agerpres