Japonia ar putea utiliza o parte din fondurile de rezervă incluse în bugetul pe acest an pentru a ajuta compania Tokyo Electric Power (Tepco), operatorul centralei nucleare de la Fukushima, să rezolve problema apei contaminate, transmite Reuters.
Tepco a recunoscut săptămâna trecută că mai multe sute de tone de apă puternic radioactivă s-au scurs dintr-un rezervor de stocare a ajuns până în ocean.
‘Este regretabil’, a declarat secretarul general al guvernului nipon, Yoshihide Suga la o conferinţă de presă organizată luni. ‘Este necesar să oferim sprijin pentru a rezolva această problemă şi a evita o repetare’, a adăugat Yoshihide Suga. Acesta a adăugat că ministrului Comerţului şi Industriei, Toshimitsu Motegi, i s-a cerut să pună la elaboreze o serie de măsuri, inclusiv posibilitatea de a utiliza fondurile de rezervă incluse în bugetul pentru anul fiscal care se va încheia în luna martie 2014. Japonia apus deoparte o rezervă de 350 miliarde de yeni (3,55 miliarde de dolari) drept fonduri de urgenţă pentru dezastre naturale şi alte situaţii de urgenţă în bugetul pentru anul în curs.
Japonia este supusă unor presiuni crescute pentru a rezolva problema apei radioactive de la centrala de la Fukushima, într-un moment în care premierul nipon Shinzo Abe încearcă să promoveze peste hotare tehnologia nucleară japoneză. Ministrul japonez de Externe, Fumio Kishida a vizitat duminică localitatea Cernobâl din Ucraina, locul unde în 1986 a avut loc un dezastru nuclear, şi a declarat că speră să aplice la Fukushima lecţiile învăţate la Cernobâl.
Autoritatea niponă de reglementare în domeniul nuclear a evaluat la ‘nivelul 3’ corespunzător unui ‘incident grav’ pe scara internaţională de evenimente nucleare /INES/ o scurgere de 300 de tone de apă puternic radioactivă produsă în ultimele zile la centrala de la Fukushima. La rândul său, accidentul de la Fukushima din 11 martie 2011 rămâne la nivelul 7, cel mai ridicat corespunzător unor ‘efecte considerabile asupra sănătăţii şi mediului’.
Sursa: Agerpres