Numerarul aflat în circulaţie la a scăzut cu 0,7%, în iulie 2013, faţă de luna precedentă, ajungând la circa 33,015 miliarde lei, se arată într-un comunicat de presă al Băncii Naţionale a României (BNR).
În iulie 2013 faţă de iulie 2012, numerarul a crescut cu 2,8%. În ceea ce priveşte soldul depozitelor overnight (conturi curente, depozite la vedere n.r.), acesta se situau la peste 58,991 miliarde lei, fiind în scădere faţă de luna precedentă cu 1,5%, dar în creştere faţă de iulie 2012 cu 4,2%.
Soldul depozitelor cu durata iniţială de până la doi ani inclusiv (sunt incluse şi depozitele rambursabile după notificare la cel mult trei luni inclusiv) se situa la peste 133,692 miliarde lei, la finele lunii iulie 2013, fiind în scădere cu 0,6% faţă de iunie 2013, dar în creştere cu 1,6% faţă de iulie 2012.
Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii iulie 2013 un sold de peste 225,905 miliarde lei. Faţă de luna iunie 2013 aceasta s-a diminuat cu 0,8 la sută (-0,5 la sută în termeni reali), iar în raport cu iulie 2012 masa monetară s-a majorat cu 2,0 la sută (-2,3 la sută în termeni reali).
Sursa: Agerpres