Faţă de luna iunie a anului 2012, aceste pierderi provizionate au crescut cu 21,91%. Volumul total al provizioanelor de la instituţiile de credit se ridică la peste 43,765 miliarde lei, în iunie, fiind în creştere cu 2,57% faţă de nivelul din luna precedentă.
Provizioanele pentru creditele îndoielnice se ridicau la peste 1,402 miliarde lei, pentru cele substandard la peste 1,199 miliarde lei, pentru cele în observaţie la 439,8 milioane lei, iar pentru împrumuturile standard la 394,5 milioane lei, la finalul lunii iunie.
Rata creditelor neperformante a urcat la 20,30% la finele lunii iunie 2013, în creştere cu 0,04% faţă de nivelul din luna precedentă.
De asemenea, Banca Naţională a revizuit în sus rata creditelor neperformante pe luna mai la 20,26%, de la 20,19% anterior.
Numărul restanţierilor – persoane fizice – la bănci şi instituţii financiare nebancare (IFN) a crescut în luna iunie cu 0,63%, faţă de mai 2013, ajungând la 740.180 persoane.
Numărul este mai mare cu 4.680 persoane faţă de luna precedentă şi cu 10.047 faţă de nivelul din iunie 2012.
Potrivit datelor BNR, valoarea totală a restanţelor a crescut, în iunie, cu 1,66% faţă de luna mai, la peste 10,403 miliarde lei. Din totalul restanţelor, peste 7,562 miliarde lei aveau întârziere mai mare de 90 de zile.
De asemenea, din cele circa 10,403 miliarde lei, peste 4,290 miliarde lei erau restanţe în euro, 3,938 miliarde erau restanţe în lei, 2,141 miliarde echivalent lei în alte valute şi circa 33,1 milioane echivalent lei în dolari SUA.
Sursa: Agerpres