Pe Litoralul românesc, costurile pentru o zi de distracție sunt echivalente cu cele pentru o noapte de cazare. Dar pentru un turist, marea și plaja nu sunt de ajuns aproape niciodată. Și totuși, pe ce se duc banii de buzunar?
Distracția produce destindere, amuzament, petrecere, agrement. Adică toate acele elemente care merg bine cu ultravioletele și Marea Neagră. Și în acest cadru, cum altfel s-ar putea distra turistul dacă nu adaugă puțină adrenalină sau câțiva cai-putere?
Agrementul pe Litoralul românesc nu este extrem de variat, dar poate ține un turist ocupat două-trei zile dintr-un sejur de șapte. Fără nicio îndoială, Mamaia este capitala distracției; de altfel, acest titlu și l-a câștigat la Festivalului Internaţional al Cluburilor de la Monte Carlo, anul trecut. Ce-i drept, distincția vine mai mult pentru distracția din cluburi, dar cum Radu Mazăre are în plan organizarea festivalului pe riviera românească, petrecerile din baruri se vor muta pe plajă (se dorește organizarea de curse Formula 1 pe apă, dar şi demonstraţii de aviaţie acrobatică, prezentări de modă şi, mai nou, caravane de care alegorice).
Până atunci, turiștii au alte atracții, mai ales că în stațiune există opt baze de agrement, patru pe malul mării (zona Parc, Flora, hotel Iaki-Riviera și Lido) și încă patru pe malul lacului Siutghiol (Tic-Tac, Capitănie, Pinguin și Caraiman).
Telegondola și aqua parkul, la mare căutare
Câteva minute deasupra stațiunii Mamaia, o distanță de 2,2 kilometri, 50 de metri înălțime și o viteză de cinci metri pe secundă. Aceasta este Telegondola, pe care turiștii o aleg aproape întotdeauna când ajung pe litoral. O călătorie de la Perla până la Cazinou costă 10 lei, iar plimbarea se face deasupra promenadei. Viteza de deplasare îți permite să admiri în detaliu plaja, marea sau lacul Siutghiol. Telegondola are o capacitate de opt persoane, așa că dacă sunteți în grup este perfectă pentru o distracție de după-amiază cu gașca. Și dacă o plimbare cu telegondola nu oferă destulă adrenalină, turistul are ca opțiune aqua parkul din aceeași stațiune – Aqua Magic -, unul dintre cele mai mari din România. Opțiunile acvatice sunt destul de variate, 14 la număr, de la tobogane la piscine care mai de care cu denumiri ciudate, Super Crater, Multislide, River Ride, Mega Pipe (cei care au mania vitezei și sunt fani ai curbelor, trebuie să-l încerce (tubul este închis și are diametrul de 800 mm), Twister, Kamikaze etc. O altă distrație este saltul cu parașuta deasupra Litoralului. Săriturile în tandem se pot face la Tuzla, iar tariful este de 150 de euro plus TVA.
Distracție pe apă
Dacă telegondola și toboganele întortocheate ale unui aqua park sunt prea puțin pentru un turist dornic de senzații tari, distracțiile pe apă îi vor potoli mai bine setea de adrenalină. Cele mai ieftine și banale forme de amuzament la Marea Neagră sunt plimbările cu banana sau, mai nou, cu salteaua (pentru cine nu a văzut-o până acum, este o saltea sub formă de canapea, trasă de un skijet până în largul mării).
Pentru ambele distracții, tariful pentru zece minute pe apă, cu bonus o rostogolire în mare, costă între 25 și 35 de lei, în funcție de stațiune (în Mamaia sunt cele mai mari prețuri). Cu același buget, turistul se poate plimba cu hidrobicicleta.
Pentru experții sporturilor de apă, există ca alternativă plimbările cu skijetul. Plimbarea de zece minute costă aproximativ 100 de lei, iar cea de jumătate de oră, dublul sumei. Pentru o oră, potrivit tarifelor afișate la centrele de închiriere, turistul va plăti 100 de euro. Mulți nu știu însă că acest preț se poate negocia, așadar, încercați-vă norocul cu băiatul de la skijet. Pe acest motor pot urca maximum două persoane sau, în cel mai fericit caz, doi adulți și un copil. Și dacă nici skijetul nu vă convinge, scufundările în portul Tomis, la epava Cap Midia, la Sâlâc, la Capul Turcului sau la Vama Veche sunt o alternativă. O ședință de scuba diving costă 120 de lei și durează, cu tot cu instructaj, două ore. Timpul petrecut sub apă variază între 45 și 60 de minute. De obicei, firmele specializate în scufundări trimit un instructor la două persoane. Și, în caz că nu știați, scuba diving poate fi făcut și de cei care nu știu să înoate.
Cine vrea să impresioneze sau pur și simplu să se relaxeze o perioadă scurtă poate alege plimbările cu vaporașul pe mare. Astfel de ambarcațiuni se găsesc în aproape toate stațiunile Litoralului. În Mamaia, îmbarcarea se face de la pontonul nou situat în zona Cazinoului.
Tarifele sunt accesibile, o plimbare de o oră costând circa 35 de lei. Pentru intimitate și libertate de mișcare, puteți închiria o ambarcațiune. În funcție de model, tarifele pornesc de la 800 de euro cu TVA și ajung chiar și la 8.500 de euro cu TVA, în cazul în care se optează pentru un iaht cu vele de talie mică. Avantajul este că poate lua la bord până la şase persoane.