Comisarii ANPC au controlat 728 operatori economici ( 451 unităţi de comercializare şi 277 unităţi de alimentaţie publică). Verificările s-au făcut la o cantitate de circa 84 tone produse alimentare, constatându-se abateri la cca 14,3 tone ( 17 %).
Comercianţii la care s-au găsit nereguli au băgat adânc mâna în buzunar. Inspectorii ANPC au dat amenzi în valoare de 911.300 lei şi 275 de avertismente. Au fost aplicate 616 de sancţiuni contravenţionale din care 341 de amenzi.
În urma acţiunii, s-a dispus oprirea temporară de la comercializare a cca. 10,3 tone produse alimentare în valoare de 112 mii lei. A fost oprită definitiv şi retrasă de la comercializare o cantitate de 352 kg în valoare de 9.000 lei
Principalele aspecte constatate se referă la nerespectarea condiţiilor de depozitare, deficienţe privind afişarea preţurilor şi a listelor meniu (incomplete), abateri privind informarea consumatorilor. De asemenea, s-au găsit şi produse/materii prime în afara datei durabilităţii minimale. De exemplu, la Cluj, se utilizau la prestarea serviciului muşchiulet mânzat, mici, cârnaţi cabanos, jambon, brânză de vaci expirate cu până la 10 zile, dar şi în Maramureş erau comercializate materii prime expirate ( pulpe pui, maoineză cu sos de usturoi, cremă pentru prăjituri). De asemenea, în judeţul Mureş se comercializau prăjiturele expirate de 40 de zile; sniţele şi nuggets congelate expirate de 150 zile, bere expirată de 51 de zile, plus că existau în utilajul frigorific şi carne de porc congelată şi blaturi de prăjituri expirate de 7 zile.
Comisarii ANPC sfătuiesc consumatorii să achiziţioneze produse alimentare numai din spaţii special amenajate şi autorizate şi totodată să fie atenţi la calitatea produselor şi condiţiile de păstrare ale acestora.
Controale-fulger la terase, pizzerii şi restaurante. Mici şi bere EXPIRATE
31 august 2013, 23:44
Ultima modificare în 1 septembrie 2013, 02:44
Mici, bere, lactate şi mezeluri expirate, produse fără gramaj şi termene de valabilitate, alimente păstrate în condiţii necorespunzătoare - asta au găsit comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în urma unor controale pe care le-au efectuat la mai mulţi operatori economici din ţară (unităţi fast - food, restaurante cu auto-servire, bufet tip expres, pizzerie, snack-bar-restaurante, terase, rotiserii, braserii, berării).
Etichete: alimente expirate,
anpc,
bere,
controale
Publicat in categoriile: Știri din Business
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri din Business
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook