China: Anchetă împotriva şefului comisiei care supervizează companiile de stat

Autorităţile chineze au anunţat duminică investigarea şefului comisiei care supervizează companiile de stat, în cel mai recent caz de corupţie la nivel înalt, relatează Associated Press.

Guvernul a precizat într-un scurt comunicat că Jiang Jiemin, directorul Comisiei de supervizare şi administrare a activelor statului, este anchetat privind posibile încălcări disciplinare grave. Această formulare vagă este deseori folosită în anunţurile oficiale chineze pentru acuzaţii de corupţie împotriva unui oficial guvernamental sau manager al unei companiei de stat, notează AP.

Jiang Jiemin a fost anterior preşedintele celei mai mari companii petroliere din ţară, China National Petroleum Corp (CNPC). Săptămâna trecută, Comisia de supervizare şi administrare a activelor statului a anunţat investigaţii disciplinare similare împotriva a patru directori ai acestei companii deţinute de stat.

Jiang Jiemin şi-a părăsit postul de preşedinte al CNPC în martie pentru a conduce Comisia de supervizare şi administrare a activelor statului.

Autorităţile au anunţat recent o serie de investigaţii împotriva unor oficiali de rang înalt sau din eşaloanele inferioare, în contextul în care noul preşedinte Xi Jinping a făcut din lupta împotriva corupţiei şi a stilurilor de lucru extravagante şi ineficiente o prioritate a primelor sale luni de mandat.

Un manager general al companiei naţionale de telefonie China Mobile a fost reţinut luna trecută în legătură cu posibile încălcări disciplinare.

În iulie, fostul ministru al căilor ferate a fost condamnat pentru corupţie şi abuz de putere la pedeapsa cu moartea, a cărei executare a fost amânată.

Luni s-a încheiat de asemenea un important proces de corupţie împotriva lui Bo Xilai, fost secretar al Partidului Comunist din oraşul Chongqing.
Sursa: Agerpres