Septembrie 2013 este luna în care ar trebui finalizat Master Planul de Transport. Cel puțin așa declara, în iulie, ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură, Dan Șova. În realitate, lucrurile par să se miște într-un alt ritm. Potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor, finalizarea documentului de care depinde absorbția fondurilor europene este mult mai greoaie.
„În baza acestui Master Plan sunt stabilite investițiile din perioada 2014-2020. De aceea este foarte important să fie lansat cât mai curând, într-o formă care să permită atragerea fondurilor europene nerambursabile și a altor surse de finanțare“, spune Ștefan Roșeanu, fost director al CFR Călători și consultant la Bruxelles. În cifre, proiectele luate în calcul în acest nou document ar fi evaluate la peste 15 miliarde de euro pentru infrastructura rutieră și feroviară, sumă împărțită în mod egal pentru cele două segmente. Chiar și așa, reprezentanții din feroviar, care au studiat deja draftul, spun că Master Planul „este elaborat superficial“, având o abordare „foarte precaută a evoluțiilor de trafic în zona feroviară, de exemplu, ceea ce conduce la concluzia că niciun proiect nu este fezabil“.
În plus, pe segmentul feroviar se pare că sunt luate în calcul doar câteva proiecte mari. Punctual, este vorba despre Coridorul IV, ramura nordică și sudică, linia Râmnicu Vâlcea-Vâlcele, modernizarea unor gări și achizițiile de rame electrice. „De linia de mare viteză, un proiect considerat foarte important de către mai mulți miniștri care s-au perindat pe la Transporturi, nici nu se amintește. Nici de liniile care fac legătura cu principalele aeroporturi din țară nu se discută. Sau de proiectele de electrificare a liniilor“, adaugă Roșeanu. Acesta consideră că ar trebui făcut un plan de reparații pentru liniile existente în paralel cu proiectele de execuție. Mai mult, pentru a asigura trafic și a aduce venituri în economie, o prioritate a Guvernului ar trebui să fie eliminarea punctelor periculoase care nu necesită fonduri mari. „La nivelul țării, sunt cei 8.000 km scadenți la reparații. Costurile nu ar trebui să depășească 3 miliarde de euro, cu poduri, cu tuneluri, cu proiectele de electrificare“, mai spune Roșeanu.
Altfel, infrastructura rutieră „are mai multă vizibilitate în Master Plan“, în sensul că sunt analizate mai multe proiecte „de importanță majoră“ pentru trafic. Însuși Dan Șova a promis recent, într-o emisiune televizată, că peste trei ani românii vor putea parcurge distanța dintre Craiova și Constanța doar pe autostradă. La fel și în cazul legăturii dintre Constanța și stațiunile montane, care se va face, în mare parte, de autostradă.
Oficialul a dat termen chiar și pentru centura de sud a Capitalei, care va fi gata în 2016. Referindu-se la tronsonul Pitești-Sibiu, Șova a subliniat că „este foarte scump și va intra în programul de finanțare pentru perioada 2014-2020“. Analiștii din domeniu sunt de părere că, în fapt, elaborarea Master Planului de Transport este cel mai important obiectiv pe care trebuie să îl ia în calcul noul ministru de la Transporturi, Ramona Mănescu, în contextul în care se apropie noul calendar financiar 2014-2020, iar fondurile europene nu pot fi atrase fără un astfel de document. Chiar președintele României, Traian Băsescu, a atras atenția, susținând că Guvernul nu și-a învăţat lecţiile din ce s-a întâmplat în perioada 2007 – 2013. „Oamenii ăştia nu ştiu ce fel de acţiuni pot fi finanţate cu bani europeni“, a spus șeful statului.
În baza acestui Master Plan sunt stabilite investițiile din perioada 2014-2020. De aceea este foarte important să fie lansat cât mai curând.
Ștefan Roșeanu, consultant la Bruxelles
Etape, pe scurt
- Aprilie 2012 – a fost încheiat contractul de consultanţă pentru elaborarea Master Planului General de Transport, cu AECOM;
- Iulie 2013 – Ministerul Transporturilor a anunțat că, împreună cu consultantul, a luat în calcul devansarea termenelor de livrare a rapoartelor privind Master Planul;
- Iulie 2013 – Dan Șova a declarat că documentul care stabilește investițiile din Transporturi va fi finalizat în luna septembrie;
- Septembrie 2013 – Reprezentanții din Transporturi susțin că acest document nu a fost încă finalizat; aceștia nu dau termene clare legat de data la care ar putea fi lansat.