În cele ce urmează se analizează două exemple de astfel de erori şi prezentăm  câteva sugestii pentru evitarea disputelor cu autorităţile în privinţa preţurilor de transfer.

Eroarea 1 – Acţionarul persoană fizică acordă finanţare propriei sale societăţii fără a percepe dobândă
În practică, am constatat că uneori acţionarii, în special persoane fizice, acordă împrumuturi societăţilor în care deţin participaţii fără a percepe o dobândă pentru această finanţare.  Logica comercială e aceeaşi, şi anume ca să ajute propria firmă cu fonduri fără să se complice cu dobânda şi implicaţiile sale fiscal-contabile. În plus, recuperarea fondurilor e mult mai facilă decât dacă banii ar fi aduşi ca o contribuţie la capitalul social. Atunci când aceste tranzacţii au loc între părţi afiliate, şi anume, atunci când o persoană fizică acordă un împrumut unei societăţi în care deţine direct/indirect minimum 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau drepturilor de vot, din punct de vedere fiscal tranzacţia respectivă se supune reglementărilor privind preţurile de transfer.
Trebuie menţionat că aceste reglementări spun că tranzacţiile între părţi afiliate trebuie să respecte principiul preţului pieţei, şi anume, preţul – nivelul de dobândă în cazul unui împrumut – trebuind să fie stabilit la fel cum ar fi agreat între părţi independente.
Deoarece în cadrul unei tranzacţii cu o persoană independentă persoana fizică în discuţie nu ar acorda un împrumut fără a percepe un anumit nivel de dobândă, autorităţile fiscale sunt îndreptăţite să estimeze un nivel de piaţă al dobânzii care trebuie recunoscută ca venit de către împrumutatorul persoană fizică.
Astfel, această estimare implică creşterea bazei impozabile a persoanei fizice, aceasta datorând, pe lângă impozit pe veniturile din dobânzi, în unele cazuri şi contribuţia la asigurările de sănătate, precum şi majorările de întârziere aferente.
Pentru a evita situaţiile în care se impune o astfel de estimare a venitului persoanei fizice din partea autorităţilor fiscale, este recomandabil ca, atunci când se doreşte acordarea unei astfel de finanţări, să se stabilească un nivel de dobândă percepută de persoana fizică ţinând cond de condiţiile de piaţă pentru finanţarea respectivă. Practic, efectuarea unei astfel de analize, pe lângă susţinerea din punctul de vedere al preţurilor de transfer a nivelului dobânzii declarate de persoana fizică, vine şi în sprijinul părţii afiliate care contractează împrumutul, aceasta din urmă justificând nivelul cheltulilor cu dobânda în scopul deductibilităţii la calculul impozitului pe profit.
Eroarea 2 – preţurile de transfer pentru tranzacţiile între părţi afiliate române nu au relevanţă dacă societăţile respective înregistrează profituri impozabile

O tendinţă deseori observată în practică este că societăţile române nu consideră oportună analizarea preţurilor de transfer aplicate în tranzacţiile încheiate cu părţi afiliate române dacă ambele societăţi înregistrează profituri impozabile. Astfel, percepţia e că, odată ce ambele societăţi române înregistrează profituri impozabile, ajustarea de către autorităţile fiscale a preţurilor pentru tranzacţii cu bunuri şi/sau servicii efectuate cu o parte afiliată română nu ar avea sens sau, dacă ar fi efectuată, ar trebui să aibă efect fiscal neutru prin prisma faptului că cealaltă societate trebuie să efectueze o ajustare corespunzătoare în sens invers. Spre exemplu, creşterea marjei de profit la costuri realizate de un prestator de servicii ar trebui să se reflecte, la nivelul beneficiarului afiliat român, în creşterea cheltuielilor cu serviciile respective. Deşi legislaţia prevede o procedură pentru eliminarea dublei impuneri între persoanele române afiliate care ar presupune un efect fiscal neutru al unor ajustări a preţurilor de transfer aplicate în astfel de tranzacţii, până în prezent nu am întâlnit cazuri în care această procedură să fie implementată cu succes în practică, rezultând de fapt o dublă impozitare a aceluiaşi venit la părţile afiliate în discuţie. Mai mult decât atât, legislaţia fiscală nu scuteşte de la obligaţia de plată a majorărilor de întârziere societatea ale cărei venituri sunt majorate în urma unei ajustări a preţurilor de transfer.
În concluzie, pentru a preîntâmpina situaţiile în care autorităţile fiscale efectuează în mod justificat ajustări ale preţurilor de transfer cu toate consecinţele fiscale aferente, ori de câte ori se doreşte efectuarea unei tranzacţii cu o parte afiliată, trebuie să se aibă în vedere, de la început, o analiză a nivelului de piaţă al remuneraţiei potrivite pentru tranzacţia respectivă.
Adrian Rus, director executiv,
preţuri de transfer – EY România