Elevul model al clasei tinerelor membre ale Uniunii Europene dă semne de nemulţumire şi nesupunere. La mijlocul săptămînii trecute, zeci de mii de demonstranţi s-au întrunit în faţa Parlamentului de la Varşovia.
Mulţi dintre ei, cu gîndul de a rămîne postaţi mai multe zile la faţa locului, s-au adăpostit în corturi. Sîmbătă, numărul protestatarilor, care cu tobe, fluiere şi pancarte au străbătut centrul Varşoviei, revendicînd o politică mai socială din partea guvernului conservator liberal, ar fi depăşit cifra de 100.000, conform declaraţiilor municipalităţii. Nici un incident nu a fost semnalat în cursul manifestaţiei, cea mai masivă din ultimii ani, organizată la apelul sindicatelor, Solidarnosc şi Asociaţia OPZZ.
Scînteile care au aprins protestele în masă şi potenţialul unei nemulţumiri mocnind de mai multă vreme au sărit după ce a fost promulgată o nouă lege care oferă un spaţiu mai larg de joc angajatorilor în stabilirea timpului de lucru şi a salariilor, ridicarea vîrstei de pensionare de la 65 la 67 de ani pentru bărbaţi, majorarea TVA la 23%. La toate acestea se adaugă o creştere alarmantă a şomajului. In februarie, procentul celor fără de serviciu a fost de 14,4%, cel mai ridicat din ultimii şase ani.
Stării de spirit a demonstranţilor i-au dat expresie inscripţiile şi caricaturile de pe pancarte, discursurile adresate liderilor sindicali, sloganurile scandate de mulţime, revendicînd între altele demisia întregului guvern în frunte cu premierul Donald Tusk. Pe care îl aşteaptă oricum vremuri grele, aşa cum rezultă şi din recentele sondaje demoscopice, care atestă o pierdere dramatică a popularităţii sale.
După ce economia poloneză a avut parte de decenii de creştere neîntreruptă, scăpînd de recesiune, ea şi-a încetinit ritmul, nemaiputînd satisface numeroasele cereri de locuri de muncă de către tînăra generaţie. Deja protestele de anul trecut nu prevesteau nimic bun. Au ieşit în stradă atunci personalul medical, agricultorii şi circa 7.000 de profesori care, după vacanţa de vară, s-au trezit dintr-o dată şomeri, nu în ultimul rînd şi fiindcă numeroase şcoli au trebuit închise din cauza deficitului demografic.
Măsura nemulţumirii actuale, sporită de descurajanta prognoză economică ce prevede o creştere de doar 1,1%, o dă reuşita sindicatelor de a mobiliza după o temporară pierdere de popularitate, un impresionant număr de demonstranţi.
Polonezilor, pînă deunăzi elevi model ai reformelor care au dus la implantarea cu succes a economiei de piaţă, le-a fost dat să vadă ceva mai tîrziu şi reversul medaliei: sporirea preţurilor la bunurile de larg consum, stagnarea salariilor, pierderea locurilor de muncă. Nu-i mai puţin adevărat că dura politică de reforme s-a soldat şi cu naşterea unor firme şi întreprinderi ce au împins Polonia înainte în competiţia internaţională. Numai că între discursurile guvernanţilor propovăduind binefacerile economiei de piaţă şi între dezavantajaţii procesului de reforme, clivajul s-a accentuat ducînd la explozia de nemulţumire. Partea pozitivă a mişcării actuale de protest este şi aceea de a-i readuce pe scenă pe perdanţii sistemului de reforme. Dar, relevă în continuare publicistul polonez Daniel Passent, revendicările sindicatelor rămîn utopice.
Protestatarii cer revenirea la vechea vîrstă de pensionare, sub 67 de ani, o mai bună asistenţă medicală şi un stat asistenţial mai generos precum şi modificarea constituţiei în aşa fel încît să facă posibile referendumurile. Ceea ce, din perspectiva unor experţi economici polonezi, ar fi cu totul greşit. Ba mai mult, unii dintre ei consideră că guvernul Tusk nu a împins îndeajuns de departe procesul de reformare şi liberalizare a economiei. In cazul că totuşi o va face, sindicatele au ameninţat cu organizarea de noi greve şi demonstraţii. Daniel Passent reproşează sindicatului Solidarnosc faptul că, pe de-o parte, doreşte un dialog cu premierul Tusk dar pe de alta solicită demiterea acestuia. Majoritatea polonezilor sprijină însă mişcările de protest, numai fiecare al treilea intervievat fiind împotrivă, rezultă din recente sondaje de opinie.
Surprinzătoare este scăderea bruscă a popularităţii premierului Donald Tusk îtr-atît încît dacă acum s-ar organiza alegeri, le-ar pierde cu certitudine. De cîştigat ar avea într-un atare caz naţional-conservatorii populişti, ceea ce ar implica şi un comeback al lui Jaroslaw Kaczinsky, un simpatizant declarat al premierului ungar Viktor Orban. Kaczinsky merge într-atît de departe cu admiraţia faţă de liderul maghiar încît visează la o Budapesta la Varşovia. De notat că tocmai antieuropenismul său virulent l-a făcut, între altele, să-şi piardă mandatul în 2007, care i-a fost încredinţat lui Donald Tusk, un liberal pro european. Ceea ce pe polonezi îi mai nemulţumeşte profund în momentul de faţă este absenţa aproape completă a unei alternative.
Mulţi dintre ei, cu gîndul de a rămîne postaţi mai multe zile la faţa locului, s-au adăpostit în corturi. Sîmbătă, numărul protestatarilor, care cu tobe, fluiere şi pancarte au străbătut centrul Varşoviei, revendicînd o politică mai socială din partea guvernului conservator liberal, ar fi depăşit cifra de 100.000, conform declaraţiilor municipalităţii. Nici un incident nu a fost semnalat în cursul manifestaţiei, cea mai masivă din ultimii ani, organizată la apelul sindicatelor, Solidarnosc şi Asociaţia OPZZ.
Scînteile care au aprins protestele în masă şi potenţialul unei nemulţumiri mocnind de mai multă vreme au sărit după ce a fost promulgată o nouă lege care oferă un spaţiu mai larg de joc angajatorilor în stabilirea timpului de lucru şi a salariilor, ridicarea vîrstei de pensionare de la 65 la 67 de ani pentru bărbaţi, majorarea TVA la 23%. La toate acestea se adaugă o creştere alarmantă a şomajului. In februarie, procentul celor fără de serviciu a fost de 14,4%, cel mai ridicat din ultimii şase ani.
Stării de spirit a demonstranţilor i-au dat expresie inscripţiile şi caricaturile de pe pancarte, discursurile adresate liderilor sindicali, sloganurile scandate de mulţime, revendicînd între altele demisia întregului guvern în frunte cu premierul Donald Tusk. Pe care îl aşteaptă oricum vremuri grele, aşa cum rezultă şi din recentele sondaje demoscopice, care atestă o pierdere dramatică a popularităţii sale.
După ce economia poloneză a avut parte de decenii de creştere neîntreruptă, scăpînd de recesiune, ea şi-a încetinit ritmul, nemaiputînd satisface numeroasele cereri de locuri de muncă de către tînăra generaţie. Deja protestele de anul trecut nu prevesteau nimic bun. Au ieşit în stradă atunci personalul medical, agricultorii şi circa 7.000 de profesori care, după vacanţa de vară, s-au trezit dintr-o dată şomeri, nu în ultimul rînd şi fiindcă numeroase şcoli au trebuit închise din cauza deficitului demografic.
Măsura nemulţumirii actuale, sporită de descurajanta prognoză economică ce prevede o creştere de doar 1,1%, o dă reuşita sindicatelor de a mobiliza după o temporară pierdere de popularitate, un impresionant număr de demonstranţi.
Polonezilor, pînă deunăzi elevi model ai reformelor care au dus la implantarea cu succes a economiei de piaţă, le-a fost dat să vadă ceva mai tîrziu şi reversul medaliei: sporirea preţurilor la bunurile de larg consum, stagnarea salariilor, pierderea locurilor de muncă. Nu-i mai puţin adevărat că dura politică de reforme s-a soldat şi cu naşterea unor firme şi întreprinderi ce au împins Polonia înainte în competiţia internaţională. Numai că între discursurile guvernanţilor propovăduind binefacerile economiei de piaţă şi între dezavantajaţii procesului de reforme, clivajul s-a accentuat ducînd la explozia de nemulţumire. Partea pozitivă a mişcării actuale de protest este şi aceea de a-i readuce pe scenă pe perdanţii sistemului de reforme. Dar, relevă în continuare publicistul polonez Daniel Passent, revendicările sindicatelor rămîn utopice.
Protestatarii cer revenirea la vechea vîrstă de pensionare, sub 67 de ani, o mai bună asistenţă medicală şi un stat asistenţial mai generos precum şi modificarea constituţiei în aşa fel încît să facă posibile referendumurile. Ceea ce, din perspectiva unor experţi economici polonezi, ar fi cu totul greşit. Ba mai mult, unii dintre ei consideră că guvernul Tusk nu a împins îndeajuns de departe procesul de reformare şi liberalizare a economiei. In cazul că totuşi o va face, sindicatele au ameninţat cu organizarea de noi greve şi demonstraţii. Daniel Passent reproşează sindicatului Solidarnosc faptul că, pe de-o parte, doreşte un dialog cu premierul Tusk dar pe de alta solicită demiterea acestuia. Majoritatea polonezilor sprijină însă mişcările de protest, numai fiecare al treilea intervievat fiind împotrivă, rezultă din recente sondaje de opinie.
Surprinzătoare este scăderea bruscă a popularităţii premierului Donald Tusk îtr-atît încît dacă acum s-ar organiza alegeri, le-ar pierde cu certitudine. De cîştigat ar avea într-un atare caz naţional-conservatorii populişti, ceea ce ar implica şi un comeback al lui Jaroslaw Kaczinsky, un simpatizant declarat al premierului ungar Viktor Orban. Kaczinsky merge într-atît de departe cu admiraţia faţă de liderul maghiar încît visează la o Budapesta la Varşovia. De notat că tocmai antieuropenismul său virulent l-a făcut, între altele, să-şi piardă mandatul în 2007, care i-a fost încredinţat lui Donald Tusk, un liberal pro european. Ceea ce pe polonezi îi mai nemulţumeşte profund în momentul de faţă este absenţa aproape completă a unei alternative.
