România a avut, în luna iulie 2013, comparativ cu luna iunie 2013, cea mai mare creştere a lucrărilor de construcţii din Uniunea Europeană, 8,6%, în condiţiile în care la nivelul UE s-a înregistrat o creştere de 0,7%, iar în zona euro volumul lucrărilor de construcţii a înregistrat o creştere de 0,3%, arată datele prezentate miercuri de Oficiul european de Statistică (Eurostat).
În rândul statelor membre, lucrările de construcţii au crescut în nouă state, au scăzut în alte patru state şi au rămas stabile în Olanda.
România se situează pe primul loc în UE şi în ceea ce priveşte creşterea lucrărilor de construcţii în ritm anual, luna iulie 2013 comparativ cu luna iulie 2012, cu un avans de 14,2%. Aceasta în condiţiile în care lucrările de construcţii în UE au înregistrat o scădere de 1,1% iar în zona euro au scăzut cu 1,2%. Doar şase state membre, în frunte cu România, au înregistrat o creştere a lucrărilor de construcţii în ritm anual în luna iulie.
În cazul României, conform datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică /INS/, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 2,2% în primele şapte luni din 2013 comparativ cu perioada similară din 2012, iar scăderea ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a fost de 4,1%. În luna iulie 2013, volumul lucrărilor de construcţii a crescut faţă de luna iunie 2013 cu 5% ca serie brută, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 8,5%. Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie brută cu 15,4%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 9,1%.
Sursa: Agerpres