O potenţială vânzare a participaţiei Belgiei – în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro (8,41 miliarde de dolari) – în cea mai mare bancă franceză – a fost prezentată în ultimele luni ca o posibilă opţiune de către bancherii de investiţii.
Belgia a preluat o participaţie de 10,3% în BNP Paribas în urma asistenţei financiare acordate grupului financiar belgian Fortis, care a fost preluat de banca franceză.
Vânzarea acţiunilor BNP Paribas de către Belgia ar urma celei anunţate de Guvernul Marii Britanii, care a vândut o participaţie de 6% în Lloyds, analiştii estimând că Regatul Unit şi-ar putea vinde întreaga participaţie până în 2015.
Belgia se va confrunta cu potenţiale pierderi în urma vânzării participaţiei deţinute la BNP Paribas, susţin bancherii şi investitorii. Cu o datoriei de aproximativ 100% din PIB, Belgia este printre statele cu cele mai slabe finanţe publice din nordul zonei euro, pe fondul crizei politice îndelungate.
Miercuri, acţiunile băncii franceze se tranzacţionau cu 50,39 euro, la bursa de la Paris.
Recent, BNP Paribas a anunţat că-şi va extinde prezenţa în Germania, cea mai mare economie europeană, după ce reducerile de costuri nu au compensat declinul câştigurilor în Italia.
BNP Paribas, cea mai mare bancă din zona euro după valoarea de piaţă, va angaja sute de persoane în următorii trei ani şi se va axa pe atragerea online a depozitelor clienţilor, fără a-şi extinde numărul de sucursale.
Mai mult de jumătate din veniturile anuale ale băncii provin de pe pieţele sale de bază din Franţa, Italia şi Belgia. Problemele economice ale zonei euro au determinat BNP Paribas să se extindă pe pieţele din Asia şi Statele Unite, precum şi în Germania, şi să-şi reducă costurile.
Cu toate acestea, profitul net în trimestrul doi din 2013 a scăzut cu 4,7%, la 1,76 miliarde de euro (2,33 miliarde de dolari), în urma majorării provizioanelor pentru creditele neperformante în Italia şi a rezultatelor slabe la divizia de investiţii bancare.
BNP este una dintre cele mai bine capitalizate bănci din Europa, cu un indice de adecvare a capitalului Tier 1 de 10,4% şi un raport dintre capitalul social şi creditele acordate de 3,4%, îndeplinind astfel reglementările Basel III.
Sursa: Agerpres