Achiziția care schimbă liderul de pe piața uleiului

Marii traderi internaționali de cereale se bat pe brandurile românești. Expur, filială Sofiproteol, va prelua probabil Argus de la SIF Oltenia și Florin Pogonaru, detronând Bunge din poziția celui mai mare producător național de uleiuri

Din 23 septembrie 2013, SIF Oltenia va începe oferta publică obligatorie de preluare a ultimului mare producător de ulei comestibil, Argus Constanţa, la un preţ de 2,4 lei/acţiune. SIF5 ar trebui să dea peste 38 de milioane de lei, pe pachetul de 44,3% din acţiunile UARG.

Oferta va dura până la 11 octombrie şi se va derula prin casa de brokeraj a SIF Oltenia, Voltinvest. Argus Constanţa (UARG) este evaluată la peste 87 mil. lei pe Bursa de Valori. Surse din piață ne-au declarat că, după derularea ofertei publice, se va finaliza vânzarea producătorului de ulei Argus. Potrivit acestora, Argus va fi preluat de Expur, filială a Sofiproteol, trader internațional de cereale. Expur a mai achiziționat și fabrica de ulei de la Podari (în apropiere de Craiova), care produce renumitele mărci Untdelemn de la Bunica și Olpo.  

Miza tranzacției: acces în portul Isaccea

Foarte probabil, însă, nu fabrica de ulei este miza acestei tranzacții, ci societatea Comcereal Tulcea, la care Argus Constanța deține 66,75% din acțiuni. Mai exact, unul din cele șapte puncte de lucru ale Comcereal, cel din portul Isaccea, cu o capacitate de depozitare de 3.000 de tone, dotat cu echipament pentru încărcat-descărcat cereale. Cu ajutorul acestuia, traderul internațional de cereale Sofiproteol, cu afaceri de 7,3 mld. euro în 2012, își va cumpăra ieșire la mare prin fluviul Dunărea, evitând Constanța, port mai scump și mai aglomerat decât Isaccea.

Totuși, odată cu achiziția producătorului de ulei Argus, topul național al producătorilor de ulei se schimbă. Locul întâi, ocupat în prezent de Bunge România, producătorul uleiului Floriol, este puternic amenințat de Expur, care la începutul anului a achiziționat mărcile Bunica, iar acum se pregătește să preia și brandul Argus.

Expur este, totodată, și unul dintre principalii producători de biodiesel, prin cealaltă divizie a grupului, Dister Industries, și prin fabricile de ulei de la Urziceni și Slobozia. De altfel, Sofiproteol este cel mai mare producător de biodiesel din Europa.

Pe piața locală a uleiului de floarea- soarelui Expur și-a disputat supremația, în 2012, cu doi giganți multinaționali, Bunge și Cargill, dar și cu două importante companii ale unor investitori locali, Argus Constanța și Prutul Galați. Prin retragerea Cargill din această activitate, rămân patru concurenți importanți care își dispută o piață a uleiului estimată la 300 milioane euro și aproximativ 250 de mii de tone anual, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică Economică.

Grupul Bunge a derulat, în 2012, afaceri totale nete de 1,13 miliarde de lei (aproximativ 255 milioane de euro) din activități de intermediere în comerțul cu materii prime agricole, animale vii, materii prime și cu semifabricate. La nivel mondial, grupul Bunge a avut afaceri nete de aproximativ 65 de miliarde de dolari.

300 de milioane de euro este estimarea pentru piața uleiului și 250 de mii de tone anual, potrivit datelor Institutului Național de Statistică Economică

"Acest articol a apărut în ediţia print numărul 38 a revistei Capital din săptămâna 23 -29.09.2013"