Acţiunile Băncii Comerciale Carpatica (BCC) consemnau cea mai mare creştere de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de luni, lichiditatea acestora fiind cu mult peste media zilnică şi a treia cea mai mare din toată piaţa.
Până în jurul orei 12:15, acţiunile BCC generaseră o lichiditate de 212.500 lei, a treia cea mai mare de la BVB, după Fondul Proprietatea (FP), cu 1,12 milioane lei, şi OMV Petrom (SNP), cu aproape 0,4 milioane lei.
La acea oră, acţiunile BCC aveau un avans de 7,06% faţă de închiderea de vineri, până la preţul de 0,0682 lei. Preţul maxim din sesiunea de luni a fost de 0,0690 lei. Per total, până în ora 12:15, preţul mediu de tranzacţionare era de 0,0670 lei.
În urma aprecierii semnificative de azi, acţiunile Băncii Carpatica au ajuns la un câştig de 74% de la începutul anului. BCC a încheiat 2012 la cotaţia de 0,0392 lei, iar azi se tranzacţiona la 0,0682 lei.
Revenirea de excepţie pe bursă a BCC este alimentată de rezultatele financiare ale băncii. La jumătatea lunii august, BCC a raportat un profit net pe primul semestru de 16,1 milioane lei, în creştere cu 75% faţă de anul trecut.
Este o performanţă remarcabilă pentru BCC, în condiţiile între 2009 şi 2011 a raportat pierderi semnificative, de 21,1 millioane lei în 2009, de 154,5 milioane lei în 2010 şi de 32 milioane lei în 2011. Abia în 2012, BCC a revenit pe profit anual, cu 21,7 milioane lei.