Fluxul de bani direcţionat către ţările sărace a crescut considerabil în ultimele două decenii, de la sub 500 de mld. dolari în anul 1990 la peste 2.000 mld. dolari în 2011.
Pentru cei mai săraci, ajutorul oficial pentru dezvoltare este principala sursă de fonduri. Interesant este că acele guverne care cheltuiesc mai mult beneficiază de o mai mare diversitate a fluxului de fonduri în ţară – nu doar ajutoare financiare, ci şi creditare, remiteri şi investiţii străine directe.
Acest lucru este firesc: ţările mai bine conduse sunt în măsură să cheltuiască mai mult şi, de asemenea, au capacitatea de a atrage alte tipuri de fonduri. Separarea tipurilor de resurse financiare şi de ajutor care ajung în ţările sărace este esenţială pentru a identifica modalităţi de eradicare a sărăciei în acele locuri, potrivit unui nou raport realizat de Development Initiatives.
Datele arată că economiile mature, precum Brazilia şi China, se bazează pe investiţii directe şi împrumuturi. India, care are un număr important de emigranţi productivi, se bucură de transferurile de bani ale celor care lucrează în străinătate (remiteri). Africa, pe de altă parte, depinde cel mai mult de ajutoare financiare: în cazul în care cheltuielile guvernamentale pe persoană sunt mai mici de 500 de dolari pe an, ajutorul reprezintă aproximativ 70% din resursele financiare din străinătate.
SURSA: The Economist