Nu cred că există pe lume cineva care să nu fi avut de-a face cu șefi care se răstesc, dau ordine, umilesc angajații în public. Acest tip de amintiri sunt cele care te fac să-ți dorești să nu te mai întorci a doua zi la serviciu. Se întâmplă, însă, ca unii dintre noi să fi fost exact în poziția șefului isteric și de nesuportat. Mie mi s-a întâmplat asta și este cu certitudine unul dintre lucrurile pe care le regret cel mai mult din cariera mea de manager.
Exact genul acesta de situații ar putea fi evitate dacă cei ce conduc oameni ar citi cărțile lui Daniel Goleman despre Inteligența Emoțională. Și tocmai de aceea au existat peste 1.000 de oameni care au participat la conferința pe care celebrul autor și profesor a susținut-o recent la Palatul Parlamentului. Capital a fost co-organizator al evenimentului, alături de Extreme Training, firmă specializată pe programe de perfecționare a resurselor umane din corporații în cele mai diverse domenii. Daniel Goleman mi-a lăsat impresia unui om care știe ce vorbește și are în spate, pe lângă anii de susținut conferințe motivaționale, un important bagaj de date serioase, obținute în urma unor cercetări efectuate în mediul academic. Respectiv exact opusul celor pe care le aflăm uneori din presa tabloidă sub formularea „un grup de cercetători a descoperit“, după care urmează toate gugumăniile care-ți pot trece prin cap. Expert în arta oratorică – s-a folosit de interacțiunea cu sala, exemple, analogii, povești din experiența personală – dar fără a fi cu adevărat un entertainer, absolventul de Harvard a reușit să-și seducă audiența cu un ton calm, echilibrat, obținând un plus de simpatie și ropote de aplauze atunci când a menționat că în familia sa există un român. Mai exact, cumnatul lui.
Revenind la Inteligența Emoțională, este de spus că oamenii care excelează în această calitate „se întâmplă“ să câștige mai mult decât cei care nu se pricep la interacțiunea cu semenii lor. Și capătă extrem de des poziții superioare ierarhic celor poate mai deștepți și mai instruiți, dar care nu au darul de a simți și a se folosi de emoțiile celor din jur. Un alt lucru care mi-a rămas în minte și pe care mi-am propus să nu-l uit niciodată este că „toată lumea se supără uneori, fără excepție. Important este însă cât de mult timp stai supărat. Este critic acest lucru!“ Acasă, și mai ales într-o organizație, trebuie să fim conștienți că nu putem să ne ferim de conflicte. Ele sunt absolut firești, și cauzele lor sunt dintre cele mai diverse. Este bine însă să ne amintim să nu reacționăm în asemenea cazuri în felul pe care ni-l dictează „amygdala“, zona din creier responsabilă cu reacțiile reflex de tip „luptă sau fugi!“ Când ne aflăm față în față cu un coleg de serviciu, fie acesta subaltern, fie egal ierarhic, poate e bine să ne folosim și parte frontală a creierului, cea înzestrată cu funcții cognitive. Iar atunci când avem de comunicat reacții negative, nu strică să încercăm să o facem între patru ochi cu cel responsabil, fiindcă nimănui nu-i place să fie umilit în public.
"Acest articol a apărut în ediţia print numărul 39 a revistei Capital din săptămâna 30 septembrie – 6 octombrie 2013"