Înainte de 2009, momentul „intrării oficiale“ a crizei în România, McDonald’s şi Starbucks operau în două industrii diferite. Dar lanţul de fast-food e tentat acum de „consumatorul de trei dolari cafeaua“. Cea de-a zecea cafenea McCafé din țară a fost deschisă în incinta restaurantului McDonald’s Delfinariu din Constanța.
În 2005, McDonald’s a lansat, la nivel internaţional, conceptul de „cafea ca experienţă“. Consumatorilor le-a plăcut „experienţa“ oferită de McDonald’s, iar vânzările de cafea ale lanţului fast-food au crescut la numere cu „două cifre“, potrivit reprezentanţilor diviziei de băuturi a McDonald’s.
La nivel local, McCafé -ul reprezintă „aproximativ 7% din cifra de afaceri a unui restaurant (…) vom atinge şi poziţia de lider în segmentul cafenelelor. Cu 11-12 McCafé vom avea o poziţie foarte importantă şi pe piaţa cafenelelor“, e convins Daniel Boaje, șeful McDonald’s România. (Conform unor surse din piaţă, restaurantele McDonald‘s care au şi McCafé-uri, cum sunt cele din Piaţa Romană sau Unirii, au, anual, peste două milioane de clienţi şi venituri estimate la trei-patru mil. euro).
„Uriaşul“ burgerilor, care hrăneşte, zilnic, aproximativ 140.000 de români, mai mulţi decât orice alt brand de restaurant din ţară, s-a lansat – din decembrie 2010, când a deschis prima McCafé din România – într-o campanie de ocupare a pieţei locale cu cafenele, care vând şi băuturi pe bază de cafea pe care Starbucks le-a adus pe firmament. În prezent, există 10 restaurante McDonald’s în care este integrat şi conceptul de McCafé.
”În evoluția sa, McDonald’s urmează un principiu simplu, bazat pe ascultarea dorințelor clienților: ei sunt cei care ne dictează încotro trebuie să se îndrepte inițiativele noastre. Pentru că încă de la lansarea primului McCafé din România au fost alături de noi, am continuat să investim în extinderea acestui concept astfel încât astăzi numărăm 10 cafenele McCafé”, declară Daniel Boaje.
Compania a înregistrat în 2012 o cifră de afaceri de 399 milioane de lei (aproximativ 89,8 mil. euro, calculat la cursul mediu anual din 2012) şi a afișat un profit net de 4,1 mil. lei (aprox 0,9 mil. euro), de aproape cinci ori mai mic decât cel întregistrat în 2011 (aprox. 4,2 mil. euro).
McDonald’s, care deţine 66 de restaurante în 21 de oraşe din ţară (31 de restaurante în Bucureşti şi 35 în restul ţării), a devenit deja un competitor serios pentru Starbucks, în special pentru că vremurile dificile de acum i-au făcut pe consumatori să ţină cont de preţ. Plus că, în ultimii ani de criză, Starbucks a părut mai concentrat pe a ţine pasul cu cererea decât pe expansiune. Mai mult, cafeneaua Starbucks din Liberty Center a fost închisă în 2009, după doar un an de la inaugurarea sa în centrul comercial din sudul Bucureştiului. „Luând în considerare contextul economic actual şi evoluţia Starbucks pe piaţa din România, am decis să reanalizăm prezenţa noastră pe această piaţă pentru a transmite valorile brandului Starbucks în cel mai eficient mod“, declara atunci Yannis Kalfakakos, directorul general al Marinopoulos Coffee Company, operatorul cafenelelor Starbucks pe piaţa locală.
Starbucks nu mai vorbeşte despre planurile sale în România, dar şi-a informat angajaţii că „ne vom concentra din nou pe Starbucks Experience, vom crea un nivel reînnoit de diferenţiere şi separare, semnificativ în piaţă, între noi şi alţii care încearcă să vândă cafea“. Şi sunt destui concurenţi, printre ei şi City Cafe,Turabo Cafe, Gloria Jean‘s, Costa Coffee ori Cafepedia.