Pentru 2015 este estimată o creştere a PIB real de 2,5%.
Raportul semnalează că în 2013 este aşteptată o creştere economică de 2%, susţinută de revenirea la normal a sectorului agricol, după seceta de anul trecut, şi de creşterea exporturilor, în special în ţările non UE. Prima estimare privind creşterea cu 0,3% a PIB real în trimestrul al doilea (1,3% anual) este în linie cu proiecţiile.
Inflaţia este de aşteptat să scadă în continuare în a doua jumătate din 2013, până la 3,3% la finele anului, în intervalul ţintit de BNR, de 2,5+/- 1% , datorită, printre altele, recoltei agricole bune, care va determina o reducerea a preţurilor la produsele alimentare. Inflaţia va continua să scadă în 2014, până la 3% la finele anului, şi 2015, la 2,9%.
Deficitul de cont curent se va reduce la 2% din PIB în 2013. Cererea internă rămâne slabă, iar importurile cresc cu un ritm mai lent decât exporturile. În 2014-2015 deficitul de cont curent este de aşteptat să crească uşor, până la 2,5%, respectiv, 2,7% din PIB, iar cererea internă va începe să îşi revină.
Cu rambursările considerabile către FMI, rezervele internaţionale vor scădea de la 34,1 miliarde euro în 2013 la 31,6 miliarde euro în 2014 şi 30,5 miliarde euro în 2015.
Raportul semnalează însă că există o serie de riscuri. O recesiune mai îndelungată şi reapariţia unor tensiuni financiare în zona euro ar putea să frâneze exporturile, să declanşeze o reducere în continuare a investiţiilor străine şi să accelereze reducerea gradului de îndatorare bancară. O încetinire mai acută decât cea aşteptată pe pieţele emergente ar putea avea, de asemenea, un impact negativ asupra exporturilor şi creşterii economice. Mai mult decât atât, o politică monetară mai strictă în economiile avansate ar putea declanşa ieşiri de capital, iar investitorii vor reevalua mai bine riscurile de portofoliu şi încasările. Oricare dintre aceste evoluţii va pune presiune asupra cursului de schimb, ceea ce va influenţa bilanţurile băncilor şi investitorilor privaţi, având în vedere volumul mare de împrumuturi în monedă străină. În plus, noile incertitudini dinaintea alegerilor din 2014, în special alegerile prezidenţiale, ar putea afecta încrederea investitorilor şi a consumatorilor.
Într-un scenariu negativ, zona euro va aluneca înapoi în recesiune mai profundă şi va submina încrederea investitorilor în regiune. În acest scenariu, exporturile României în perioada 2013-2015 în zona euro, principalul partener comercial, investiţiile străine directe şi alţi indicatori vor fi la un nivel mai scăzut decât în scenariul de bază. Acest lucru ar slăbi, de asemenea, cererea internă şi adânci deficitul de cont curent în perioada 2013-2015. Creşterea economică se va reduce, conform scenariului negativ, cumulat, cu circa 2,5 puncte procentuale, la 1,5% în 2013, 0,3% în 2014 şi 2,3% în 2015. Intrările nete mai mici de capital vor necesita o finanţare externă adiţională de cinci miliarde euro, care ar fi acoperită de plăţi de la Fond, UE şi Banca Mondială şi trageri limitate din rezervele internaţionale. În acest scenariu, vor fi probabil necesare măsuri fiscale suplimentare în 2013 pentru îndeplinirea obiectivelor programului.
Sursa: Agerpres