Nu este normal ca pachetul de bază să se adreseze tuturor persoanelor, atât celor care plătesc asigurări de sănătate, dar şi celor care nu contribuie, crede Managerul Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice din Bucureşti, Monica Pop.

"Atâta timp cât cei care nu plătesc asigurări de sănătate beneficiază de pachet nu o să mai plătească nimeni. Îi va descuraja şi pe cei care plătesc. Consider că cei care sunt bolnavi din cauza lor (cei care beau şi se droghează), de ce să suportăm noi plata", a mai spus Pop.
Preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti, Ecaterina Ionescu, a catalogat pachetul de bază propus de Ministerul Sănătăţii drept "o aberaţie medicală fără precedent" şi a precizat că nu îl susţine.

La rândul său, managerul Spitalului Clinic de Nefrologie dr. "Carol Davila", Mircea Penescu, consideră că o reformă ‘perpetuă’ este mai rea decât o legislaţie incompletă, potrivit Agerpres.

Pachetul legislativ privind reforma în domeniul sănătăţii şi pachetul de bază propus dezbaterii publice de Ministerul Sănătăţii au fost discutate marţi la Parlament în cadrul unei conferinţe la care au participat mai mulţi manageri de spitale din Capitală.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cei ai asociaţiilor pacienţilor au semnat acum două zile o declaraţie comună prin care îşi afirmă sprijinul pentru introducerea pachetului de servicii medicale de bază, dar  și participarea la finalizarea acestuia.
Pachetul de bază nu este bătut în cuie, el este dezbătut luna aceasta de toți actorii. Chiar Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Buşoi, a declarat că anumite chestiuni din pachetul de bază al serviciilor medicale trebuie mai bine explicate, însă a precizat de asemenea că propunerea Ministerului Sănătăţii este rezonabilă şi acoperită din punct de vedere medical.