Județul Vaslui are toate şansele să constituie un capitol în istoria modernă a României. Mai precis, comuna Pungeşti, localitate care numără circa 3.800 de locuitori, dintre care 2.500 au drept de vot. Asta pentru că pungeştenii (în urmă cu câteva zile nu ştiam că un asemenea cuvânt există în limba română) au oprit gigantul american Chevron de la începerea exploatării gazelor de şist pe teritoriul care le aparţine.
Îmi este departe orice gând de a judeca aici în ce măsura tehnologia cu care se extrag gazele de şist trebuie să fie permisă sau, dimpotrivă, interzisă în România. Este evident că miza pentru o asemenea decizie este uriaşă. Ar putea să însemne independenţa energetică a ţării noastre şi relansarea industriilor energofage. Ar putea, de asemenea, să ne scoată din poziţia de depedenţi de gazul rusesc. După cum exită, probabil, riscul să se transforme în începutul unui proces de poluare a pânzei freatice cu consecinţe dezastruoase pe termen lung în ceea ce priveşte starea de sănătate a populaţiei ţării. Nu sunt un cunoscator în detaliu al riscurilor şi oportunităţilor existente şi nici nu mi-am format o părere clară despre acest subiect. Dar nu despre a fi pro sau contra gazelor de şist este acest text. Ci despre dreptul oamenilor de a alege cum vor să arate viaţa lor pe mai departe. Despre obligaţia guvernanţilor de a pune în dezbatere orice decizie de asemenea magnitudine şi de a comunica în mod transparent care este situaţia oricui este dornic să o afle.
Fenomenul Pungeşti este, după mine, începutul unei noi ordini sociale în România. Cetăţenii şi-au cerut dreptul de a avea un cuvânt de spus în privinţa propriului lor viitor. Şi au arătat în felul acesta cum se iau deciziile prin cancelariile de la Bucureşti, mai mult cu dorul de avantaje personale ale decidenţilor purtători de cravată, decât cu gândul la sănătatea pruncilor încă nenăscuţi ai surorilor şi fiicelor noastre. Nu e puţin lucru ce s-a întâmplat acolo, în Vaslui, şi sper să fie o inspiraţie pentru toţi românii. Fiindcă noi, cei care votăm, suntem în cele din urmă responsabili pentru ceea ce se întâmplă în această ţară. Politicienii nu vor aduce niciodată prosperitate dacă nu sunt controlaţi, traşi la răspundere pentru faptele lor, forţaţi să-şi asume o poziţie clară faţă de un proiect sau altul.
Cianurile de la Roşia Montană şi fracturarea hidraulică de la Pungeşti sunt doar începutul unui lung şir de frustrări pe care populaţia le-a adunat ani de-a rândul şi care acum defulează. Îndrăznesc să spun că nici măcar nu sunt cele mai importante. Dar au avut marele merit că au reuşit să polarizeze interesul societăţii civile, indiferent de simpatiile şi antipatiile politice. Cu largul concurs al puternicilor de astăzi care au dus un război atomic al minciunii şi defăimării împotriva puternicilor de ieri şi care acum provoacă detonarea încărcăturilor nucleare în propria lor ogradă. Este momentul potrivit pentru un război al adevărului şi al transparenţei. Dacă vreuna dintre forţele politice – mai nouă sau mai veche, nu contează – va înţelege oportunitatea şi va porni această cruciadă, există şanse foarte mari să trezească din letargie marea masă a nehotărâţilor şi dezamăgiţilor. Minuni nu au cum să se petreacă, prosperitatea vine doar după multă muncă şi chibzuinţă. Dar poate vom trăi momentul când alunecarea societăţii pe toboganul corupţiei şi mizeriei morale va lua sfârşit. Să sperăm că peste ani ne vom aminti cu recunoştinţă de fenomenul Pungeşti.
Claudiu Șerban,
director editorial
"Acest articol a apărut în ediţia print numărul 42 a revistei Capital din săptămâna 21 octombrie -27 octombrie 2013"
