“Dacă în 2012 și 2013 domeniul predilect de utilizare a produselor noastre a fost iluminatul comercial și cel industrial, în următorii ani ne așteptăm ca iluminatul public cu LED să ia amploarea cuvenită și în România, concomitent cu tendința manifestată la nivel global. Pentru iluminatul public, edilii satelor și orașelor noastre au la dispoziție de acum o alternativă economică, ecologică și eficientă energetic la sistemul actual de iluminat public”, spune Eugen Scheușan, directorul general al Electromagnetica.

Compania lansează pe piaţă o noua gamă de corpuri de iluminat stradal cu LED. Din punct de vedere tehnic, sistemele de iluminat de nouă generație care vor fi lansate de Electromagnetica se caracterizează prin eficiență energetică ridicată – peste 100lm/W, o distribuție uniforma a luminii, posibilitatea reducerii puterii consumate printr-un dispozitiv de reglare a intensității luminoase și facilitatea de comunicare cu sistemele de telegestiune pentru iluminatul stradal.
Cu puteri cuprinse între 20W și 240W, noua familie de sisteme de iluminat respectă integral normele și standardele pentru iluminatul public.

Completarea portofoliului de produse cu noile modele susține obiectivul Electromagnetica de a-și dubla anual cifra de afaceri pe segmentul sistemelor de iluminat cu LED și de a fi unul dintre jucătorii care dezvoltă practic această piață în România. Anul trecut, veniturile companiei, doar pe segmentul sistemelor de iluminat cu LED, s-au ridicat la peste 3 milioane de euro, iar pentru anul în curs ținta este de 6 milioane de euro.

Perspectivele sunt şi ele încurajatoare: până în 2020, LED-urile vor reprezenta valoric circa 60% din întreaga piață de iluminat mondială, estimată acum la circa 110 miliarde de euro, arată un raport al McKinsey din 2012.
Electromagnetica SA, producător şi furnizor de energie electrică, echipamente de măsurare şi distribuţie a energiei electrice, sisteme de iluminat cu LED, aparataj electric, subansamble electrice, electronice, metalice şi din mase plastice, este listată la categoria I-a a Bursei de Valori Bucureşti . Compania este controlată de salariaţi, care deţin 32,7%, de Asociaţia PAS Electromagnetica (30,8%) şi SIF Oltenia (21,12%).

În Occident LED-urile reprezintă 12% din valoarea totală a vânzărilor de echipamente de iluminat, pe când la noi abia dacă ajung la 3%-4%, spun cunoscătorii; valoarea întregii pieţe de iluminat din România este estimată la 100 mil. euro. Nici numărul firmelor care vând această tehnologie nu era prea mare, piaţa locală a LED-urilor fiind împărţită mai ales între Electromagnetica,  Elba Timişoara, olandezii de la Philips şi nemţii de la Osram (subsidiară a grupului Siemens).