„Utilajul care forează în acest moment va ajunge în prima staţie, la Orizont, în jur de 18-19 noiembrie, când va ieşi la suprafaţă. Pe măsură ce lucrările avansează va fi redat şi traficul rutier în zonă”, a spus Mănescu. Ministrul a adăugat că la fiecare două săptămâni este nevoie ca utilajul să se oprească timp de 3-4 zile, pentru a se monta componentele suplimentare necesare înaintării, atât cele pentru încărcarea pământului, cât şi cele care asigură funcţionarea părţii electrice.
Primul echipament TBM (Tunnel Boring Machine), botezat Sf. Varvara, a fost pus în funcţiune pe 25 Septembrie 2013, urmând ca din 20 noiembrie să înceapă forarea şi cel de-al doilea utilaj, Sf. Filofteia, care va săpa tot de la Academie spre Drumul Taberei, dar pe celălalt sens de mers.
Tronsonul 1 Drumul Taberei – Eroilor al Magistralei 5 Drumul Taberei-Pantelimon, are o lungime totală de circa şase kilometri şi va avea zece staţii de metrou: Râul Doamnei, Valea Argeşului, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor.
Ramona Mănescu: Lucrările Magistralei 5 de Metrou sunt în grafic
23 octombrie 2013, 14:00
Ultima modificare în 23 octombrie 2013, 17:00
Lucrările pe șantierul Magistralei 5 de Metrou Eroilor-Drumul Taberei sunt în grafic, iar ”utilajul a atins ieri un record de 27 de metri”, a declarat ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, aflată în vizită pe șantier pentru a se asigura că termenele asumate de constructori sunt respectate.
Etichete: metrou,
ministru
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook