Tarifele pentru călătoria cu metroul ar putea creşte cu 25% şi 33%, potrivit unui proiect de Ordin publicat de Ministerul Transporturilor.
Astfel, o cartelă cu două călătorii va fi cu 25% mai scumpă şi va costa 5 lei, comparativ cu 4 lei în prezent, în timp ce cea cu zece călătorii va avea un tarif mai mare cu 33%, de 20 de lei, faţă de 15 lei în prezent.
De asemenea, abonamentul săptămânal cu număr nelimitat de călătorii va costa 25 de lei, faţă de 20 de lei (plus 25%), în timp ce abonamentul lunar cu număr nelimitat de călătorii va costa 75 de lei, faţă de 60 de lei în prezent, adică un plus 25%.
Abonamentul lunar cu 62 de călătorii se va scumpi cu 30%, până la 65 de lei, de la 50 lei în prezent, iar abonamentul de o zi va fi mai scump cu 33% şi va costa 8 lei, faţă de 6 lei în prezent.
Proiectul va fi publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, şi va intra în vigoare în termen de 3 zile de la data publicării.