Michael Bloomberg (71 de ani), mic de statură, adesea tăios, un împătimit de muncă, care afirmă că nu şi-a luat nicio zi de concediu de când conduce New York-ul, pare hotărât să nu piardă niciun minut, scrie AFP.
Potrivit sondajelor, două treimi dintre alegătorii New York-ului doresc o schimbare de direcţie, întruchipată de acum de democratul Bill de Blasio, cu vederi clare de stânga. Dar, atunci când sunt întrebaţi de bilanţul mandatului care se încheie al lui Bloomberg, fondatorul grupului financiar cu acelaşi nume, care şi-a preluat funcţia la trei luni şi jumătate după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, doar 18% dintre cei chestionaţi spun că acesta nu a făcut treabă bună, potrivit unui sondaj din octombrie efectuat pentru Wall Street Journal şi NBC.
Pe durata celor trei mandate ale sale, New York-ul s-a transformat profund. A devenit, potrivit lui Bloomberg, care adoră să înşire statisticile, ‘cel mai sigur dintre marile oraşe’ americane, cu cel mai mic număr de omoruri în ultimii 50 de ani (649 în 2001, 266 până în prezent, în acest an). Turiştii, la rândul lor, nu au fost niciodată atât de numeroşi (52 de milioane, în 2012), speranţa de viaţă a crescut cu doi ani şi jumătate în 12 ani. Sute de hectare de spaţii verzi au fost amenajate, mii de biciclete oferite la liber au invadat străzile, mici pieţe cu mobilier urban au fost instalate pentru pietoni şi, de asemenea, turnuri luxoase, cele mai înalte şi mai scumpe, continuă să se construiască pentru milionari, mai scrie AFP.
Unii newyorkezi continuă să-l acuze pe Michael Bloomberg, politician inconstant, democrat, apoi republican, apoi independent, că a schimbat legea pentru a obţine un al treilea mandat, în 2009. Alţii îi reproşează autoritarismul în domeniul sănătăţii publice. Una dintre primele sale măsuri din 2002 a fost aceea de a interzice fumatul în baruri şi restaurante.
Unii, precum Bill de Blasio, denunţă inegalităţile – cele mai mari din SUA – care s-au adâncit şi mai mult, cu bogaţi tot mai bogaţi, şi îl acuză mai ales că a guvernat pentru aceşti bogaţi, în detrimentul săracilor. Oraşul deţine un număr record de 50.900 de persoane fără domiciliu stabil, din care 21.300 copii.
Michael Bloomberg, care îşi pilotează elicopterul singur şi căruia îi place să-şi petreacă weekend-ul la una dintre reşedinţele sale din Bermude, respinge cu răceală această ‘retorică de ţară’, conform căreia nu ar fi făcut destule pentru săraci. El răspunde că, dacă ar putea, ar aduce toţi miliardarii la New York, ‘pentru că de la aceştia vin resursele pentru a-i ajuta pe alţii’. Într-un interviu acordat recent publicaţiei New York Magazine, Bloomberg a spus că oraşul alocă în fiecare an peste 22.000 de dolari pe elev, un record în SUA. ‘Am creat de asemenea circa 300.000 de locuri de muncă’, a adăugat el în acelaşi interviu.
Filantrop cu ştate vechi, cu o avere estimată la 31 miliarde de dolari, Bloomberg doreşte se consacre acest imens patrimoniu cauzelor care îi sunt dragi – lupta împotriva armelor de foc, imigraţia, inovaţia, guvernarea, sănătatea publică. Nu mai vrea un job 24 de ore din 24, şapte zile din şapte, nu preconizează să se întoarcă la Bloomberg LP, dar are în vedere să lucreze asupra riscurilor climatice şi, de curând, a devenit preşedintele Consiliului de Administraţie a ceea ce el numeşte a fi ‘un mic muzeu avangardist la Londra, Serpentine gallery’.
Pe 2 ianuarie, acest hiper-disciplinat va pleca mai întâi câteva zile în concediu, primul din ultimii 12 ani, în Hawai şi Noua Zeelandă, pentru a juca golf.AGERPRES