Pasagerul, Boris Boillon (43 de ani), este fost ambasador francez în Irak şi Tunisia, cu două diplome eliberate de universităţi prestigioase şi deţinător al medialiei Legiunea de Onoare. Dar pentru agenţii vamali, care i-au confiscat banii în iulie, era doar unul dintr-un număr în creştere de aşa-numiţi „navetişti de cash“.
De când a început criza, la frontierele ţărilor europene, agenţii vamali spun că sunt confiscate sume tot mai mari de bani nedeclaraţi ce depăşesc 10.000 de euro, cât îi este permis fiecărui călător să transporte legal. Banii sunt ascunşi în bagaje, cutii de tort, pungi de cipsuri,cutii de prăjituri şi uneori chiar şi în buzunarele copiilor. Banii cash, uneori în teancuri de bancnote de 500 euro, se deplasează în funcţie de curentele politice. Unii afacerişti europeni încearcă să îşi protejeze astfel averile de taxele în creştere, investigaţiile fiscale de rang înalt şi regulile înăsprite ale băncilor elveţiene şi ale altor paradisuri fiscale tradiţionale.
Vameşii spun că reţin frecvent oameni de afaceri aflaţi în drum spre capitalele financiare ale Europei, care au un bagaj minim şi comportament nervos. „Vedem profesionişti şi oameni de afaceri din asigurări sau sectorul bancar, precum el, în fiecare zi“, spune Philippe Bock, secretarul general al unei organizaţii de sindicat a vameşilor, referindu-se la Boillon.
„350.000 de euro nu este o sumă excepţională. În fiecare lună se trec astfel de sume şi apar tot mai mulţi bani din cauza crizei“, spune Bock.
Decenii la rând, legile secretului bancar au făcut din băncile elveţiene un refugiu pentru strănii care sperau să îşi păstreze activele departe de ochii curioşilor. Dar Elveţia a semnat în octombrie un tratat ce prevede schimbul automat de informaţii fiscale cu ţările de origine ale deponenţilor, iar bancherii au început să îşi avertizeze clienţii să depună declaraţii fiscale, în caz contrar riscând să li se blocheze conturile. Această situaţie le-a lăsat afaceriştilor care fug de Fisc puţine portiţe de ieşire, cea mai la îndemână fiind mutarea banilor în stil tradiţional.
„Principalul motiv al creşterii capturilor este pur şi simplu utilizarea în creştere a banilor cash de către infractori, inclusiv de reţelele criminale şi evazionişti.
Oamenii încă mai scot bani peste hotare făcând evaziune fiscală, dar lucrurile se mută şi în altă direcţie, deoarece băncile elveţiene închid conturile clienţilor străini, iar aceştia trebuie să aleagă: declararea acestor conturi şi plata unor impozite uriaşe sau asunderea banilor“, spune Mathieu Delahousse, co-autor al unei cărţii despe fenomenul „Cache Cash“.
Regula care cere călătorilor care trec graniţele din cadrul Uniunii Europene să dea o declaraţie vamală scrisă când transportă peste 10.000 de euro cash a fost introdusă în 2007 cu speranţa de a descuraja spălarea de bani şi evaziunea fiscală. Numerarul nedeclarat poate fi confiscat şi ţinut timp de şase luni, din care 25% sau mai mult poate fi reţinut sub formă de amendă. Autorităţile pot începe, de asemenea, anchete ample pentru a afla originea banilor la instanţele de judecată vamale.
SURSA: The New York Times