Potrivit Stragiei Europa 2020, până în anul 2020, circa 16 milioane de noi locuri de muncă vor necesita calificări superioare, în timp ce cererea de personal necalificat va scădea cu aproximativ 12 milioane.
Astfel, abandonul studiilor superioare nu este deloc un semnal bun pentru România, iar acesta este cauzat de taxele mari la facultăți și de bursele și subvențiile foarte mici.
Analizând situația din cadrul a 23 de universități din țară , ANOSR a constatat că în 17 dintre acestea (74%) au crescut taxele de studiu sau au existat discuții în acest sens la nivelul structurilor de conducere ale universităților în ultimul an universitar. Creșterile sunt în medie de 500 de lei. Mai mult, subvenția cămine-cantine nu a mai crescut din 2007, neadaptându-se astfel la rata inflației. De asemenea, au scăzut considerabil și investițiile în reparații și modernizări ale căminelor.
Raportul privind Starea Învățământului Superior din România lansat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în 2011 arată cât de tragică este situația abandonului școlar universitar, care în anul universitar 2009/2010 a ajuns la aproape 50%, dacă luăm în considerare că rata de absolvire a învățământului superior este de puțin peste 50%, arată ANOSR pe site-ul special creat pentru a susține alocarea a 6% din PIB pentru sănătate, 6pentrueducatie.ro.
Solidaritate pentru mai mulți bani
Mii de studenţi din toată ţara, afiliaţi la Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti, vor intra astăzi în grevă japoneză, în solidaritate cu protestele cadrelor didactice.
‘Mii de studenţi din întreaga ţară vor intra la cursuri cu banderole albe la mână şi se vor alătura protestelor profesorilor, iar în cazul în care demersurile lor vor rămâne fără rezultat vor recurge la manifestări de protest de amploare în întreaga ţară, luând în calcul şi greva generală pe termen nelimitat. Revoltaţi de finanţarea slabă constantă a educaţiei, de consecinţele dezastruoase care au adus sistemul de educaţie în prag de colaps şi de faptul că decidenţii continuă să refuze să îşi asume responsabilitatea faţă de viitorul României şi să trateze educaţia că o prioritate naţională aşa cum este definită, studenţii vor trage astfel un prim semnal de avertisment declanşând la nivel naţional greva japoneză’, declară reprezentanții ANOSR.