”În România, trendul accizelor este unul crescător. Această presiune pe costul carburanţilor generează însă profit pentru unii şi pierderi pentru alţii. Pentru transportatori, fiecare mărire a costurilor carburanţilor produce un dezechilibru în managementul afacerilor. La nivel practic, firmele sunt obligate să îşi revizuiască ofertele din mers. Dacă nu ajustează preţurile, riscă unele pierderi. Dacă le ajustează, îşi complică situaţia pe piaţa concurenţială”, a spus Andrei, citat de Agerpres. Potrivit lui, Guvernul trebuie să se angajeze oficial că va monitoriza permanent, prin instituţiile sale specializate, reacţia şi conduita furnizorilor de carburanţi.

”E o datorie legitimă a Guvernului să se angajeze oficial că va monitoriza permanent, prin instituţiile sale specializate, reacţia şi conduita furnizorilor de carburanţi. Dacă vom avea de la 1 ianuarie 2014 o avalanşă de creşteri la pompă, atunci efectele acestei măsuri guvernamentale se vor întoarce şi mai tare împotriva transportatorilor şi a mediului de afaceri. Acciza mărită va aduce bani la buget, dar va genera, cu siguranţă, o creştere a insolvenţelor în România”, a adăugat secretarul general al ARTRI.

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, că accizele vor fi indexate în funcţie de rata inflaţiei, ca măsură de creştere a veniturilor la bugetul de stat. De asemenea, va fi introdusă o acciză de 7 eurocenţi pe litrul de carburant, iar banii astfel rezultaţi vor merge în fondul special pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere.